Mai trist ne este satul şi miei nu sînt pe lunci.
Bătrîn este şi nucul ce poarta străjuieşte,
Acum pe noi de sus bunica ne pazeşte.
Cărarile-s mai triste, parcă şi uscate,
Potecile de altă dată au rămas uitate.
Aceiaşi salcie stă şi azi lîngă izvor
Şi parcă-i mai plecată de atita dor.
Tărcuş nu dă din coadă,din cuşcă nu mai iese,
Stă azi războiu-n casa mare şi n-are cine ţese.
-Bunica unde-i, mamă? Întreab-o nepoţică,
-Bunica-i sus pe cer,ea-i o steluţă mică.
Şi pîrîiaşul curge, cum şi-n trecut a curs
El este neschimbat de cînd bunica mea s-a dus
Acelaşi miros de poamă pe afară
Doar că nimic acum nui ca odinioară.
Ograda ei acum e-atît de tristă şi mihnită...
Broboada stă pe raft stînsă şi prăfuită.
Pe prispa casei plîng amintiri şi clipe,
Cînd bunica ne purta pe a poveştelor aripe.
Acum văzdul este plin cu parfumul ei
De la ea ramas bun îşi iau şi nepoţeii
Mama şi matuşa nu se opresc din plîns
De la a mea bunica doar poveţe-am stîns....
