un gind...un vers...o poezie

un gind...un vers...o poezieun gind...un vers...o poezie



RSS posts

Arta si Cultura


Comenteaza





E prea...
E prea puțin -să spunem: SCUZEȘi e prea mult- să spunem: TE-AM IERTATPrecum toamna lasă a ei FRUNZEAr fi păcat ca să uităm, ar fi PĂCAT...E prea bizar –să spunem: NU FI TRISTĂE prea de tot –să spunem PROMITEMCât timp pasărea-n zbor REZISTĂCum putem amorul de o noapte să-l UITĂM?Fără entuziasm sună-eu am fost VINOVATȘi necruțător răspunzi:- și eu am FOSTDar oare vinovatu-i astăzi CĂUTATȘi toate-n lumea asta au un COST...Neâncrezător răsună- poate AM CREZUTE prea mult pentru o lună intregul UNIVERSPoate și tu aceleași vise ai AVUTIar viața e un amărăt de VERS...

Noi nu facem nimic
Daca intr-o zi sotul dumneavoastra va va spune ca nu faceti nimic toata ziua si stati acasa cu copilul, dar nu lucrati de dimineata pana seara precum el atunci spunetii asa: 1. La service tu nu trebuie sa ai grija ca colegul sa nu bage in gura roata de la o masina, sa nu se urce pe scaun si sa nu deseneze pe pereti. Poti fi sigur ca colegul va manca frumos, iar tu nu vei fi nevoit sa strangi dupa el supa de pe jos, nu-ti va face in fata Pfffffff cand va avea supa in gura. 2. Daca va hotarati sa luati pranzul in oras colegul tau se va imbraca singur si tu nu vei inebuni sis a depui effort sa-I bagi mainele in maneca, sa-l incalti cand nu vrea el, si sa-I pui caciula cand el da din cap. 3. Daca sunteti afara nu prea cred ca colegul tau purtand haine noi va face baie in prima balta. Iar tu nu esti nevoit sa speli toate astea. 4. Daca din intamplare trebuie sa mergi cu colegul tau la cumparaturi el nu te va ruga in genunchi sa-I cumperi tot ce vede promitand ca va fi cuminte si va manca tot terciul de acum inainte, iar tu nu vei fi nevoit sa cauti 1000000000000 de motiva sa eviti cumpararea a unui lucru inutil. 5. Daca colegul tau oboseste tu nu-l cari in brate inapoi, iar el atunci nu bate din maini si din picioare. 6. La serviciu tu nu trebuie sa-I faci colegului tau observatie: scoate degetul din nas, nu arata limba, nu scuipa si chiar de este asa atunci el are mama lui care ar trebui sa roseasca pentru el. 7. Sunt singura ca nu ai colegi care din sen sa inceapa sa planga si chiar daca ai tu nu esti obligat sa-l linistesti cu toate ca stii ca singur nu o va face. 8. La serviciu nu exista fraza ‘sa dormi ziua’ si nu trebuie sa legeni pe nimeni in brate pana insfarsit somnul il doboara de voie de nevoie. 9. Nu trebui sa aduni dupa colegii tai creioane, careoce, foi, si alte lucruri. 10. Colegul tau nu-ti va spune tot timpul nu la ce-I propui tu. 11. Nu trebuie sa-I amintesti uneori colegului tau ca mai trebuie sa mearga la baie si daca ai uitat nu tu suporti consecintele. 12. La serviciu nimeni nu-ti va cere ca pe langa lucru sa mai faci si mancare sa faci ordine. 13. Si inca ceva: serviciul e un loc de unde te poti intoarce acasa. Singurul minus probabil e ca nici o data colegul tau nu ti se va urca in brate, sa te priveasca in ochi si sa-ti spuna: TU ESTI CEA MAI CEA MAI IUBITA MAMAICA!!!

suflet rupt
Ai auzit vreo data cum se frange sufletul… cu un zgomotul asemeni unui tunet… se imparte in doua asemeni cerului strapuns de un fulger??? Lumea se recoloreaza in alb-negru… e foarte infiorator!... nu putem simti sufletul unei alete persoane insa o data ce ai trecut prin ceva asemanator iti poti imagina… Incepi sa te gandesti la tine si la acele clipe… nu simti durerea celui de alaturi insa gandurile acestea iti deseneaza o tristete pe chip, iti umple ochii cu durere, iar zambetul dispare… In acel timp persoana de langa tine care asteapta sa o compatimesti sa fii aproape de ea vede in tine o alinare si de fapt nu stie ca tu esti cu gandurile in alta parte,… Te gandesti la tine si uiti complet de ea…Sufletul meu s-a rupt atunci cand ma asteptam mai putin… Pur si simplu battt!!! Si ceva s-a auzit in mine… nu a mai ramas nici un gram de speranta, credinta, alinare… Cel mai infiorator e ca mi-a murit credinta… Si asta dupa ce ti-am promis ca nimeni nu se va mai uita acolo unde bate inima… iar fara suflet e greu…e prea greu… e atat de greu . atat de dureros…  Si nu tot timpul dragostea e de vina cand sufletul tau se imparte in doua, e de ajuns ca cineva sa-ti zica ceva, e de ajuns ca o persoana apropiata sa-ti spuna ca te indepartezi de ea...si atunci nu mai ai ce face… se aude doar un bummm inauntrul tau… si poate ca acele lucruri au fost spuse din furie si dupa o cearta nu mai gandeste la fel, ii pare rau de ce a spus, dar… dar sufletul nu-l mai poti lipi la loc…ramane impartit si asta doare cel mai mult.Poti arata un zambet celui care te-a ranit, poti sa te comporti frumos, dar sufletul… sufletul ramane tot asa, ramane taiat, calcat in picioare…
Doar doi
Ea. Mereu strictă și ordonată în toate,       Grațioasă ca o pisică și ochii vicleni      Și-a vândut sufletul, visele par a fi uitateÎn păr anii au lăsat albele troieni...El. Atât de elegant și-un pic mai neglijentCu-n zâmbet fin pe buzele-npietriteUn ochi mai jucauș, unul mai atentIubirea-n a tot șters durerile-npânzite.Ea. Trece cu vederea greșelile- o miePrea blajin îi e sufletul să fie supăratAfară, în casă, la bucătărie,Trece prin toate cu un greu oftat.El. Des plecat cu trupu-n depărtareCu toate astea căldura lui e-aiciNoaptea-și sărută puii de culcare,Având o poza de când erau mai mici.Ea. Greul casei îl duce în spinareSă-și crească puii mari, de ajutorNu a primit vreo diplomă de-onoareDoar și-a instruit copii pentru zbor.El. Vine-ncărunțit, ș-aprinde o țigarăTăcut pare a fi, cu gându-n depărtareCapul-i plecat în fața timpului ce zboarăȘi doar copii îi mai aduc o alinare.Ea. Nu mai poate coase, și fusul la pierdutOchii sunt mai triști, albastrul pare ștersCâte griji cât au fost mici ea a avutȘi pleacă toți când copii cresc.Ea prea naivă așteaptă: poate vin;Sâmbătă iar a copt plăcinteEl gata e s-aduca ș-un pahar cu vinEi n-au venit, iar soarele asfinte...
de ziua ta


La sunet de clopot s-aduna poporul,Cu inima-I ce rade a venit,Azi isi spune Moldova cuvantul,Azi, douazeci de ani a implinit.Moldovo tu ai fost a mea minuneDin apa ta multi ani eu am bautMereu la rele si la bune,Mereu, alaturi te-am stiut.Si mai crescut destul de bineAcum e randul meu sa te slujescAzi mii de oameni lupta pentru tineSi-ti striga toti: Moldova- Te iubesc.Opreascase clepsidra-n asta ziSa stie lumea cat esti de iubitaUitate la ai tai copii,Ramai in veci neprihanita.
o ploaie in desert
M-am înșelat… dar nu îmi pare răuCă brusc mi s-a părut că sunt iubităN-ar trebui nici ție să-ți fie așa greuIa exemplu de la mine-sunt fericită…Știi... Mi-a înghețat vara în ochi,Iar toamna am visat-o azi de catifeaPe dealu-ndepărtat stau azi doi plopi:Cu ochi-n zare așteaptă venirea ta.M-am înșelat… că ai nevoie de mineCă melodia asta v-a fi mai lungăDoream să fac un templu din ruine,Dar mi-a rămas pe inimă o dungă…Nu mi-a ajuns doar o căldură ușoarăDe asta poate l-am așteptat ca o naivăȘtii atunci era început de primăvară,Acum iarna pare că se termină.Am greșit când dintre fețe de femeiAm crezut că doar pe-a mea o-alegiCredeam că mă vei venera ca niște zei,Iar azi e cam târziu să mă-nțelegi.Acum greșesc crezând că mă aștepțiCă brațele-ți deschizi pentru minePrecum ploia din deșert o vrețiMă v-or aștepta într-o zi și pe mine…
unde v-a grabiti?
Anii, anii mei!Unde zburați ca păsările,De parcă v-ar fi frică undeva să nu întârziați?Ce vă așteaptă în față ?Chiar trebuie atât de tare să vă grăbiți?Eu nu vreau să mă grăbesc nicăieri...În inimă copilăria mai zburdă,Nu vreau să-i pun de azi  piatră funerară.Încă nu mi-am terminat povestea,Nu am găsit ce atât de mult am râvnit,Dar flacăra credinței încă nu s-a stins. Nu vreau să mă grăbescEu încă știu să zâmbesc:Soarelui, vântului, ploii și ierbii verzuiAnii, anii mei!...Să-mbătrânesc și să mă fac mai înțeleaptăVă rog!!!Nu mă stigați după voi...
miracol din miracole
Picături de furtună pe genele de pin,Soarele s-a înecat în oceanul din priviriTotu-n lumea asta-i durere și e chinUitând pentru-o eternitate de-a vieții sclipiri.Noaptea pictează vise pe fețele palidePensula o înmoaie în guaș de lunăVis și realitate acum în noi deschide...Lumea de toate azi îndură...Greșeli iertate, erori neobservateUn zâmbet pal al unui nou născutÎn viața asta gustăm din plin de toate,Iar cel îndrăgostit e mai avut.Înflorește un zâmbet timid pe buzeTe gândești de e de rău sau bineTe rușinezi și îți ceri scuze,Iar tu... primește fluturi de la mine...Cadoul potrivit?- O pagină goalăSă scrii cu aur pe cerul de argintÎnverșunândute cu-a iubirii aburealăNu-ți pasă de e soare sau e vânt...Mie frică acum să mă trezescSă nu-mi pierd iară viseleDoar ele noaptea mă mai ocrotescVisând miracol din miracole...



un soare
Privește-mă în ochi și nu îndrăzni Să pleci fără a mă asculta,Iar după ce o să mă asculți Să ai curaj să mă-nțelegiNu am nevoie de scuzele taleCe le spui cu milă...Doar iubirea e un soare, iar soarele nu poți Să-l întorci...Uneori greșesc dar atât de rarÎnțelege cu mintea ce inima taNu a dorit să creadă.Pe câmpul de luptă a vieții taleUite cât de curând v-a incepe războiȘi toate visele taleVor arde...Vezi tu doar soarele cadeÎncet si nu mai poți să-l întorci Strălucirea razelor moi se estompeazăÎn noapte fără milă...La fel dispare și cea de tine iubită, dar..Soarele mâine revine, iar ea cine mai știe...Și atunci când ea a șters cu sensibilitate Ultima linie de tristețeÎnvolburată cu gânduri despre tineDar... e prea târziu prietenul meuÎți va fi dor de ea pentru todeaunaȘi apoi vine noaptea rece...
intre limite
Aș vrea doar să exiști. Nu tăceaDeși uneori când stau la marginea pământuluiÎți aud șoaptele de salut, iar ele...Îmi sunt scări până în rai...Nu am nevoie de dragostea ta,Am nevoie decât să mai cred în miracole,Iar peste câteva secoleSă ne întâlnim iar pe stradă.Nu contează de-ai fi tu cer si eu o apă sau poateUn delfin iar eu pe cer o steaImportant e să ne întâlnim, dar...Nu se poate...Te rog să nu dispari,văd tristețe în  spațiul tău misterios...Ca de obicei ne desparte Calea Lactee,Iar stelele sunt ca un combinat de viseLuna ne organizează Întâlniri  secrete,Ne minunează ochii și... te fac fericitEa- lăcașul de tăcereO pușculiță de confesiuni senzuale...Pentru cei care nu au nici o vinăViața pe frontierele despărțirii...Te rog să nu dispari... zi cevaDoar nu suntem supuși în infinitPrin ochii haini ai luneiÎți trimit gingășie...
echilibru
Viața e o mică moarte,Moartea e o viață eternă...Se aud a coasei șoapte,Se nasc alții fără jenă...Iubirea e ultima ură,Ultima ură e iubirea nebunăDoi bătrân din ea mai fură,Doi îndregostiți se-njură...Îngerul e un demon în viitor,Demonul e neînfricatul înger.Vine o zi aripile-i se rup de dorȘi iată-l că a și căzut din cer...Zămbetu-i cel de vine după lacrimiLacrimile nu curg zămbindAl inimei melodie cântă-miEu, voi adormi ascultănd...Eu sunt un simplu suflet,Tu sufetul ce e acum în mineDe ai pleca acuma cuget...Ai face din mine doar ruine...
ce-ai face?
Nu poți la început ca să uciziApoi sa spui c-a fost din întâmplareNu poți cerul în brațe să-l cuprinzi,Asta doar că e-atât de mare…Nu poți tot timpul să trădeziApoi să spui “N-o voi mai face”Nu poți din aer omul să-l creeziOricât de mult nu l-ai întoarce.Nu poți precum un iepure să fugi Motiv fiind c-ai avea treabăNu te îndrăgosti de primii fulgiApoi să suferi o vară-ntreagă...Nu poți să te întorci nestingheritSă te comporți c-acum odatăNu poți păstra ce n-ai iubitSă râzi de naivitatea mea de fată...
in iadul meu azi nige
În iadul meu azi ningeO stea in cer se stingeCurcubeul pierde o culoareUn om sare cu disperare...Se pierde-un suflet printre morțiMoare un vis de mult ce-l porțiUn înger zboară cât mai susTimpul de lângă noi s-a dus.În iadul meu azi nige..O inimă de copil se frângeMoare un înger, moare o steaDispare un vis, s-a dus iubirea...

Refugiu
Nopțile mele sunt mai dulci decât zilele taleAu gust de căpșuni, Uneori e de înghețatăSunt actrița unui joc de luminăMai port pe buze parfum de ciocolată…Am măști ce-s fericite,Altele aduc uneorii mii de speranțeȘi doar masca iubirii ascunde sub ea…O inimă de gheață…Lacrimile-mi sunt ca ardeiul Ce ard a mea fațăMi-am pierdut pe undeva condeiulIar cafeaua… mi s-a răcit azi În ciașcă…Inima-mi e bolnavă…Au rămas pe ea rani adânci, căci undeva acoloTu în ea mai plângi,Dar poate te vei opri vreodată...Precum se schimba acoperișul unei caseRoșul, galben, albastru și griAm croit din nou inima-mi din mătasePentru cineva care-mi va Strivi…Nopțile mele sunt mai dulci ca zilele taleAici am de toate lacrimi și bucuriiDar poate într-o zi, poateNu vom mai fi copiii…
nepasare
Îmbracată-n albă pijama Stă o bătrână lângă geamLacrimi curg pe fața saȘii mai bătrână cu un an.Nimeni n-o mai întreabăDe ce plănge, de ai ei fioriToți știu că-n lumea-ntreagăSunt acum ai ei feciori…Și doar o fiică care-I răsfățatăE mai aproape astăzi decât toțiDar nu-a fost măcar o datăSă vadă de-a măicuțe sorți… Dar pare că o mustră conștiințaȘi iată fica răsfățată la spitalNu pare să-I pese de astă ființaMai mult îi pasă de un capital.Intrase în salon, bătrâna mamăVarsă iar lacrimi, acum de fericireFiica ia loc, îi întinde o năframăEvită să-ntâlnească a mamei privire…-Știi mamă îți duc dorulCopii nerăbdători te așteaptăCănd vei părasi salonulTe vom lua la noi de-odată.-Știi mamă totul costă multSalonul, doctorii, medicamentePoate vindem apartamentul,Îți mai luăm șosete?Și cum să nu crezi acea fatăCare din tine e făcutăȘi nepoții, cu toții te așteaptăBătrâna stă acum tăcută…Și fără ca să mai gândească Ea actele copilei lea semnatAceastă fără să se osteneascăS-a-ntors și a plecat...Acum bătrâna pare că-i mai tristăȘi nimeni nu o-ntreabă acum ce areToți se miră cât ea mai rezistă?Bătrâna se cufundă-n disperare...Iar fata ce-a legănat-o-n poala eiÎntreabă medicii de a sa mamă-Să m-anunțați de moartea ei,Bătrâna n-o mai ia-n seamă...Iar ea în fiecare zi se roagăDomnu să-i dea mai multe zileCa nepoții noapte să-i adoarmăSă-i ajute bietei copile...
divinitate
Femei urate nu existaExista femei ce poartaIn fiecare zi cate o mascaDurere, suferinta, iubire, regretNu mai stiu la ce sa ma astept...Si totusi ea ramane frumoasaFie de poarta sau nu masca, fie de inima-iE plina de desert,Undeva e ascuns un regret...Sentimente, iubire, toate sunt un vulcanFemeea e frumoasa si in VaticanDar durerea din eaO macina in parte si ea...Ascunde toate...Suspans, minciuna si rivalitateFemeea le-a trait pe toateAscunde in ea un razboi salbaticDoar un suras il mai are ostatic...E femee si e un chinE femee si e destin..
uneori e bina sa si plângi
Bărbații nu plăng, ei doar încărunțescSă iubească, să-njure, să uite se grăbescDar durerea din inimă n-au cui să o spunăÎn lumea care de avere pare a fi nebună.Cuvintele-nțeapă o inimă de bărbat„Nu mai suntem împreună și e păcat”,Iar sângele curge prin vene cu presiuneCine-a mințit că el nu știe de pasiune?Par atât de naivi spunând “Bună ce faci?”Cu-n zâmbet ce pare-a fi mereu de strajăNu arată nici o dată că are atunci draciSe lasă pătruns cu privirea ta vrajă.Bărbații nu plăng, ei doar încărunțescDe plăcerea din univers ei tot se ferescRana din suflet nu pare să se tămăduiascăEl poate să uite dar nici o dată nu iartă.
asfințit în noroi
Noapte târzie, fulgere-n zareFlori pe coline,zbucium în marePriviri îndraznețe ,dureri din luminiÎn jur e tristețe, în mine ruini. Cuvintele zboară în lumini de steleTe pierd în mulțime în nopți efemere.Două umbre în noapte mor sub un pomIubire și teroare trăiesc în fiece om.Dorințe ascunse, privirea adâncăZboară o pasăre cu aripa frântăAsfințit în noroi, inima doareÎn jur e război, în mine teroare.
minciună
Un înger obosit se odihnea pe-n norEl a facut atâtea pentru oameni aziUnui bătrân o uşă i-a deschis din zborUn copil rătăcit a scos de printre brazi.A deschis porţile unei sfinte mănăstiriŞi a împărţit speranţe multe-n aerA încercat să fugă de-a copiilor priviriŞi a adus pe calea dreaptă un fraier.Îşi atingea atât de firav aripile saleŞi-a pus în pumn un colţişor de pâineAzi a întâlnit atâta rău şi jale-n cale,Cu lacrimi zice că v-a fi mai bine mâine.A adunat de prin parcuri copii părăsiţiI-a dus unde iubirea azi dominăA împăcat în treacăt doi îndrăgostiţiFăcândui să uite de orice vină.A dus iubirea-n lume furând orice durereA şters lacrimi pe faţă, a împărţit plăcereE trist acuma îngerul cu gândul e departeSe gîndea dacă să mintă o să poată?Cum să-i spună el lui Dumnezeu acumCă oamenii s-au schimbat demultÎn îngeri nu mai cred par atât de obosiţiCă au uitat de îngeri, au uitat de sfinţi.

De unde să iau o mie de cuvinteSă spun lumii cât de mult iubesc?Cerşesc munţilor din vorbe sfinteŞi curaj trandafirilor cerşesc…Priviri sfioase arunc din mersPoate şi tu acum mă priveştiNu pot să ştiu căt tu mă iubeşti,Iar eu iubirea o intind în vers.Vreau doar o şoaptă, vreau un răspunsLa dragostea mea tu ai răspuns?Nu vreau să plăng, nu vreau sa fugNu vreau să port iubirea ca un jug…
e prea...
E prea puțin -să spunem: SCUZEȘi e prea mult- să spunem: TE-AM IERTATPrecum toamna lasă a ei FRUNZEAr fi păcat ca să uităm, ar fi PĂCAT...E prea bizar –să spunem: NU FI TRISTĂE prea de tot –să spunem PROMITEMCât timp pasărea-n zbor REZISTĂCum putem amorul de o noapte să-l UITĂM?Fără entuziasm sună-eu am fost VINOVATȘi necruțător răspunzi:- și eu am FOSTDar oare vinovatu-i astăzi CĂUTATȘi toate-n lumea asta au un COST...Neâncrezător răsună- poate AM CREZUTE prea mult pentru o lună intregul UNIVERSPoate și tu aceleași vise ai AVUTIar viața e un amărăt de VERS...

Azi arde focu-n vatrăEu jos sunt pe covorPe mine port camașăÎncălțat am un picior.Răsfoiesc a lene-o carteUn roman se pareUnde încă o idilăMerge-n reluare.Vinul m-amețeșteIar în mine apareChiar dacă sunt mareÎncă o poveste.Cadrele se mișcăPrind din a mea viațăUn băiat îmi furăÎncă o speranță.Și doar în aste visePare să mă-ndrăgostescMă trage de cosițeși totuși îl iubesc.Dar visul îmi dispareRămâne umbra luiMă-ntreb unde sunt oareȘi căminul nui?Pe mine port cămașă,Ciorapul nu-l mai amÎn pat stă acum băiatul Pe care îl visam.Trăim atât de receȘi ne hranim din viseDar viața astăzi treceȘi visu-mi împlinise.
ai fost si tu copil
       Uneori e foarte greu să înțelegi ce-i în mintea unui copil când face vreo năzbâtie. Se gândește la consecințe sau doar savurează plăcerea strengăriilor săvârșite.        De cele mai multe ori îi certăm când fac ceva iar dacă au făcut o trăsnaie mai mare poate îi și batem.        De cele mai multe ori încercăm să le oferim copiilor ceea ce nu am avut noi neântrebândune dacă ei au nevoie de asta. Nu ne place când îl vedem pe stradă purtânduse ca un vagabond sau când se bate cu un coleg pentru o fată. Nu ne place să facă ce vor ei sau... Le cerem copiilor libertatea lor pentru a ne simți noi mai bine .Le oferim niște cunoștințe de care în viitor nu se vor folosi. Încercăm să le dăm o educație corectă gândindune că e pentru binele lor.       Copii la rândul lor nu devin decât niște marionete firave care la o strângere mai bruscă se pot frânge.        Le cerem să ne fie devotați ca niște câini și să-i pedepsim la orice deviere de la reguli. Le furăm visele lor pentru a le construi pe ale noastre. Le furăm dreptul de ași alege o profesie inpunândui să o aleagă pe a noastră. Îi impunem să se căsătoarească cu un băiat pe care nu-l va iubi niciodată,care peste câțiva ani va simți indiferența ei și va pleca la alta.        Și doar cu ceva timp în urmă erai și tu un copil care visa să prindă hulubi, să șterpelească roua dimineții și să alerge pe toate câmpurile atingând orizontul. Ai uitat copilul care se bucura de un curcubeu și care fugea lângă fusta mamei când auzea tunetele unei furtuni. Ai uitat copilul care tindea să descopere fiecare ungher întunecat a cerdacului și ai uitat de copilul care râdea. Râdea de razele soarelui, râdea lângă izvor râdea și era fericit fără să fi fost ziua lui sau Crăciunul. Vrem atât de mult să fim adulți încât am uitat cu desăvârșire că am fost și noi copii.   Am uitat acea copilărie viu colorată și ne-am cufundat în lumea monotonă a adulților unde sunt peste tot reguli, unde scrie cu litere mari NU FĂ AIA, NU E BINE CUM CREZI TU , EU AM MAI MULTĂ DREPTATE, TU EȘTI ÎNCĂ COPIL ȘI NU ĂNȚELEGI. Dar nu uita că și tu ai fost cândva copil aveai și tu opiniile tale și cât de dureros era când cei MARI nu te ascultau.Lasă copilul să rămână copil să prindă și el roua dimineții și să savureze din curcubeu, doar tu ai atins odată orizontul, nu-l priva de acest drept pe el.
antidot
Ar trebui să merg la medicNuștiu de ce dar de ceva timp ochiiÎmi curg.Și toate aceste lacrimi cadDin cauza durerii ce îmi inundăpieptul...Stomacul mi s-a strânsNu mai pot înghiți nici o bucățicăși mi-e sete...Sufletul meu e ca o gaură neagrăMă absoarbe pe dinăuntruși... nu mai rezist.Am fost la mulți mediciÎnsă nu au reușit să mă vindece , nu știau;Eu aveam nevoie... de El...
pierdut
Cu părul ars,ochii ieșindui din orbiteArdea în focul de război vrăjmașPielea-i se topește, flacăra-i fierbiteÎntr-un mișel nebun moare un ostaș.Arma e grea, n-o poate să mai ținăCade-n genunchi nevrând să moarăDeși-i pe plaiul lui, țara pare străinăCu focul sălbatic din acea zi de vară.În jur numai ruine, cadavre dezvelitePrieteni,frați murind pentru onoareMor pentru lucruri de secole sfințitePentru c-aici de ani se-ntorc cocoare.Mijolc de vară pare că-i în calendarDar totul e ca-ntr-o toamnă târzieS-a stins astă noapte și bătrânul farSortind atâtea corăbii la pierire.Cu părul ars,ochii ieșindui din orbiteArdea în focul de război vrăjmașPielea-i se topește, flacăra-i fierbiteÎntr-un mișel nebun moare un ostaș.

Generat în 0.276 secunde.