El. Atât de elegant și-un pic mai neglijentCu-n zâmbet fin pe buzele-npietriteUn ochi mai jucauș, unul mai atentIubirea-n a tot șters durerile-npânzite.
Ea. Trece cu vederea greșelile- o miePrea blajin îi e sufletul să fie supăratAfară, în casă, la bucătărie,Trece prin toate cu un greu oftat.
El. Des plecat cu trupu-n depărtareCu toate astea căldura lui e-aiciNoaptea-și sărută puii de culcare,Având o poza de când erau mai mici.
Ea. Greul casei îl duce în spinareSă-și crească puii mari, de ajutorNu a primit vreo diplomă de-onoareDoar și-a instruit copii pentru zbor.
El. Vine-ncărunțit, ș-aprinde o țigarăTăcut pare a fi, cu gându-n depărtareCapul-i plecat în fața timpului ce zboarăȘi doar copii îi mai aduc o alinare.
Ea. Nu mai poate coase, și fusul la pierdutOchii sunt mai triști, albastrul pare ștersCâte griji cât au fost mici ea a avutȘi pleacă toți când copii cresc.
Ea prea naivă așteaptă: poate vin;Sâmbătă iar a copt plăcinteEl gata e s-aduca ș-un pahar cu vinEi n-au venit, iar soarele asfinte...
