Timida licarire a unui mîndru licurici
Pentru el răsăritul era aproape totulPăcat că nu-l înţelegea şi alţi amici
Spre soare năzuia floarea de lotus
Picături de vise printre raze prinsePărea-n acel loc de soart-adusUnde alte flori visu-I nimicise.
Sub infinitul pur a unui cer albastruCreştea sfios un negru trandafir, Creştea de unul singur ca un sihastruVisînd la culoarea pură de zefir.
Sus pe cer veghează un luceafărSufletele ce tind spre Dumnezeu, Ca flacăra plină de adevărFăcînd din drumul sfînt un curcubeu
Precum poeţii cântă laude în poezieStrălucitoare din visele lumii.Sînt prinsă de această amnezieÎn care fericirea stă ca premii.
