22 iulie - zi neagră pentru fotbalul moldovenesc. Toate cele 3 echipe (Dacia, Olimpia și Iskra) au fost eliminate în turul 2 preliminar al Europa League.

Dobrovolski l-a lăsat pe bancă pe Șișchin! Este cheia înfrângerii Daciei, acasă, cu suedezii de la Kalmar. Într-un asemenea meci nu poți lăsa afară cel mai experimentat jucător pe care-l ai în echipă, la care se mai adaugă și valoarea incontestabilă a lui Șișchin, înlocuit cu Dragovozov. Au fost și alte greșeli. Nu vreau să-l învăț fotbal pe Dobrovolski. A fost un mare jucător, dar nu este antrenor. Meciul l-a pierdut Dobrovolski. Ca valoare, Dacia este peste Kalmar.


Olimpia a luat multe la București. Nici nu se punea altfel întrebarea, decât câte o să ia. Pe mine m-a uimit altceva: aroganța cu care a fost tratată Olimpia de către presa românească, în special de cei de la sport.ro care au dat meciul în direct. Nici măcar nu au scris denumirea echipei, Olimpia. S-au limitat la denumirea Bălți, în pur stil de aroganță și îngâmfare franceză, de care aceeași presă română s-a plâns de atâtea ori când a întâlnit vreun club francez în cupele europene. ”Pentru Dinamo este doar un antrenament înaintea I etape de campionat” sau ”limba moldovenească” au fost doar 2 dintre expresiile batjocuritoare ale comentatorilor de la sport.ro la adresa Olimpiei.

Numai că bucureștenii au uitat care este adevărata valoare a fotbalului românesc în prezent. O să le reamintesc faptul că echipele românești sunt în rolul moldovenilor prin Champions League. Adică i-au bătaie cam de la toți. Problema se pune doar cu ce scor. În Europa echipele românești sunt ca niște mieișori în fața leilor. Le cam tremură ciorcica. Iar când ajung pe Bernabeu mai încurcă și porțile de emoții. Alții le mai încurcă și pe la Bordeaux. Iar atunci când presa străină îi ridiculizează, bucureștenii țipă ca din gură de șarpe. Că vezi Doamne, râd de noi. Măcar ăia, adică spaniolii sau francezii, au de ce râde, sunt cei mai buni. Dar voi, de ce râdeți, mă, că-i vai de Mitică al vostru?

Nu știu ce a făcut Iskra pentru că nu am văzut meciul. Pentru mine este o mare enigmă această echipă. Nu vreau să zic mai multe din respect pentru Vlad Goian. Iskra a pierdut și la Râbnița, cu 0-1 în fața lui Elfsborg (Suedia).

foto: Gazeta Sporturilor