Zilele trecute o colegă de-a mea încerca cu insistenţă să ia legătura cu cineva de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA). Nu i-a surâs, însă norocul, pentru că CCA e plecat în vacanţă, cu excepţia personalului tehnic. Aceeaşi informaţie o găsim şi pe site-ul oficial al CCA (http://www.cca.md/node/182). Potrivit anunţului, toate scrisorile, petiţiile, sesizările vor fi examinate după data de 16 august 201o, când revine din vacanţă garantul interesului public în domeniul audiovizualului.
La prima vedere, nu e nimic neobişnuit în faptul că a plecat o instituţie publică în vacanţă(unele din ele ai impresia că, permanent, sunt în vacanţă). E vară, e soare, iar vacanţa e vacanţă.
Totuşi, ceva nu se leagă aici…dacă e să ţinem cont de rolul şi menirea CCA-ului în societate, care reglementează, monitorizează, supraveghează, etc.…O fi fost, probabil, forţat să plece „cu hurta” în concediu, reieşind din atribuţiile sale (http://cca.md/ro/node/4). Or, nu se poate să rămână interesul public în voia nimănui, iar apărătorii lui să plece în vacanţă…toţi odată.
Mai citesc o ştire precum că „nu are cine monitoriza publicitatea electorală, pentru că CCA e în vacanţă…”.Acum devine clar: sigur CCA a fost victima unui complot de vacanţă, daca e să ţinem cont de sensibilitatea contextului socio-politic, pe de o parte, dar şi a rolului pe care îl exercită acest garant al interesului public în ceea ce ţine de audiovizual…
