Accent sau acşent

Când află că sunt moldovean, unii români ciulesc urechea. Aşteaptă să scot pe gură vreo perlă lingvistică. Ţin să-i dezamăgesc şi reuşesc să-i surprind. Dacă n-ar şti că sunt din Moldova, nu cred că şi-ar da seama doar după accent. Iar acest lucru, am observat, este caracteristic deja multor basarabeni care locuiesc de ceva vreme în România.

Nu ştiu cum alţii, dar pot să vă spun că am dobândit o calitate pe care nu o credeam posibilă: reuşesc să vorbesc în ambele “dialecte”. Am obţinut un fel de autocontrol al accentului. Mintea omului este extrem de ciudată şi, în acelaşi timp, extraordinară. E ca şi cum aş avea în cap un releu. Să zicem că sun la Ministerul Mediului - ţac şi am inclus accentul de România. Dacă peste un minut trebuie să vorbesc cu tata, care se află în Moldova - ţac, ţac şi am trecut pe accentul de Moldova. Oarecum simplu. Totuşi, trebuie să vă spun, a trebuit să treacă oleacă de vreme cu mult antrenament să pot face asta.

Când eram la Chişinău îi invidiam pe cei care puteau să vorbeasca “frumos”. Aşa zic moldovenii despre români: “vorbesc frumos”. Mai ţin minte, că atunci când cineva spunea ceva şi nu prea suna corect, scuza de serviciu era: “păi şi românii zic aşa”. A fi român era egal cu a vorbi corect. Cât de mult greşeam! Accentul nu este egal cu corectitudinea în vorbire. Un aurolac din piaţa Obor nu va şti niciodată mai bine limba română decât Constantin Cheianu, chiar dacă rromul vorbeşte “frumos”, iar Cheianu foloseşte rusisme şi accentul îi este de multe ori… moldovenesc.

Personal nu am nicio problemă să vorbesc cu accent moldovenesc. O fac ori de câte ori am ocazia. Cu mama şi cu tata nu voi putea să ciripesc ca Miticii. Totuşi recunosc, acum ceva vreme orgoliul meu tresălta când mi se spunea că nu am accent de moldovean. Reuşisem să învăţ “să vorbesc frumos”. În sfârşit. Nici nu se putea altfel. Dacă mi-aş păstra accentul de la Chişinău în munca de jurnalist de Bucureşti, cred, cel puţin nu aş fi fost luat în seamă. Numai închipuiţi-vă: “Buna zîua. Mă chiamî Vitali Cojocari, sunt jurnalist. Vrau sî vă întreb şeva.” În acest caz, râzi sau închizi telefonul? Chinuit de necesitate a trebuit să trag de mine, iar într-un an am reuşit să mă fac “să vorbesc frumos”, deşi îmi mai scapă. În acest moment ţin să vă mărturisesc: a fost unul din motivele pentru care am dorit să locuiesc în România. Oricum. Pentru cei care se întreabă cum “să vorbească româneşte”? Sfatul meu: impuneţi-vă pur şi simplu să vorbiţi fără accent moldovenesc. Ştiu, este greu în Moldova. Altfel, însă NU SE POATE.