El – Eecks. Ea – Zeta. El – un simplu hoinar. Ea – o vînăoare. El zboară pe spatele vîntului zi şi noapte. O caută pe Ea. Ea îşi întinde capcanele fără să vrea pretutindeni, aşteptînd ca El să cadă în una din ele.
În capcanele Ei cad mulţi. Ea ştie că printe ei Eecks nu e. Ea nu’l ştie. Ştie doar că nu e. Dar dacă într’o zi va cădea El, îi vor fi suficiet deschişi ochii să’l vadă?
El zboară. Capcanele Ei nu’s pentru El. Oare?
O nouă zi. El zboară, Ea vînează. Fără să vrea, Zeta lasă să zboare în aer o săgeată din arcul ei vînătoresc. El cade. Capcană.
El a găsit’o. Lăsat dus de vînt a găsit’o. Săgeata l’a dus la Ea. Ea nu’l vede. Nu’l recunoaşte. Nu ştie că e Eecks al Ei.
Nenumărate sunt zilele în care El striga, cu speranţa ca măcar o şoaptă să ajungă la Ea. Fără folos.
Nenumărate sunt zilele în care Ea căuta pe cineva să’i dea cerul cu tot cu stele, lună şi soare. Ea nu ştia că le are deja pe toate. Cerul, stelele, luna şi soarele. Ale Lui.
Ea îşi aruncă mai departe capcanele. Fără să vrea. Continuă vînătoare. El a rămas cu săgeata în aripi. Nu mai zboară. Nu’l mai ia vîntul.
El – Eecks. Ea – Zeta. El – zburător dezaripat. Ea – vînătoare oarbă.
