Din perspectiva reglementării conflictului transnistrean, pragmatismul liderilor chișinăuieni în problema integrării europene a Republicii Moldova este o aventură demnă doar de umorul cîrgîz al premierului rus - Putin. După Războiul de Independență din 1992, Rusia s-a pricopsit cu teritoriile din stânga Nistrului, iar Republica Moldova s-a ales cu… „diferendul transnistrean” – un fel de nevroză colectivă ce îl bagă în frisoane patriotice pe orice moldovean condamnat de soartă să-și trăiască în „vârful puterii” sau pe lângă ea, sentimentul dragostei de țară.
Castrat la o vârstă precoce, statul nostru își alină acum neutralitatea de eunuc cu „virilitatea pragmatică” a fiilor săi. Tinerele primate de prăsilă, ce au pus mâna recent pe organele reproductive ale puterii de stat din Republica Moldova, ne uimesc din ce în ce mai mult cu îndemnarea lor de a ridica libidoul conducătorilor ruși, fapt ce sporește uimitor dorința lui Putin de a intra în contact cât mai des cu Filat. Secretul acestei idile ni l-a destăinuit chiar premierul moldovean, a doua zi de la recenta lui descălecare la vatră, după o nouă „tusovkă” CSI-istă: „Ce i-am zis eu lui Putin, nu i-a spus până acum nici un conducător al Republicii Moldova”. Noi nu știm ce i-a șoptit Filat lui Putin, dar îl credem pe cuvânt că a fost un… dulce. Cu atât mai mult, că avem și confirmarea imediată a stăpânului poligamic de la Kremlin care, într-un acces de gelozie, ne-a spus public și „de față cu toată lumea”, că „are să ne-o tragă” oriental ca la Bișkek, dacă vom fi ușuratici aidoma cadânelor din Asia Mijlocie („Oi…! Așa îmi place cum administrează situațiili di crizî Putin aista…”).
Astăzi ești fericit în Republica Moldova, dacă îți tragi rădăcinile din oameni pragmatici, care, nici acum 500 de ani, nu vroiau să cedeze Transnistria pentru a se integra în Occident - încăpăţinare stranie în raport cu romanticii lor contemporani medievali, care părăseau Bătrâna Europă pentru a se integra în preriile Americii de Nord. Această atitudine recalcitrantă este stranie doar dacă nu ţinem cont de spiritul de libertate al conchistadorilor, care se despărțeau fluierând de Lumea Veche, fără nici o teamă că vor fi şantajaţi cu informațiile stocate la Tiraspol despre relațiile de afaceri cu fostul ministru rus al Apărării, Graciov, despre privatizări frauduloase sau afaceri curente în bani cheș la vamă.
P. S. Am vrut să închei această scriere cu întrebarea: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie…?”, dar, întrucât romantismul prezintă un real pericol atât pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, cât și petru integritatea intelectuală a unei armate întregi de comentatori politici și trepăduși reportericești, mobilizați pentru a „drapa nula” celui mai pragmatic premier din toate timpurile, vom zăbovi un pic. Nu mult.