Federaţia a mutat periculos şi riscă să scape cluburile de sub control în loc să le ţină în frâu. Bănuiesc că s-a judecat paşnic, cu gândul că astfel va atrage simpatie în lumea fotbalului. Şi asta chiar dacă preşedintele Federaţiei, Pavel Ciobanu a declarat: "Conducerea Daciei va fi penalizată. Eu cred că asta a dat o palmă nu numai federaţiei dar şi întreg fotbalul moldovesc. Astfel de gesturi nu se iartă." Întrebarea mea este care conducere??? Pentru că Şişhanov nu figurează oficial nici într-un act la FMF. Iar cel care le-a interzis jucătorilor să vină la naţională este anume Şişhanov.
În fine, nesancţionarea jucătorilor de la Dacia îl va supăra şi pe selecţionerul Gabi Balint. Chiar dacă acesta nu va recunoaşte că nu susţine decizia Federaţiei.
Ce ţine de jucători, aceştia într-adevăr nu au nicio vină.