RUGĂ DE CRĂCIUN
Doamne,vezi într-o grădină
O femeie cam străină,
Tot plivind la buruiene
Cu o lacrimă-ntre gene;
Măturând,spălând prin casă,
Dar zburând în gând acasă;
Gătind pizza și spaghetti,
Dar visând l-ale ei fete;
Și culcându-se în pat
Cu dorul de-al său bărbat.
Nu căta că este mică,
Că e,Doamne,și voinică,
Și-ar trece desculță munții
Să-și cuprindă iar părinții;
Și-ar porni înot pe mare
Spre casa-i din depărtare;
Și-ar zbura,dac-ar putea,
Să-mplinească voia Ta,
Căci,Doamne,cu-adevărat
Ea Te crede Împărat.
Dă-i în ziua de Crăciun
Ce ai,Doamne,Tu mai bun:
Să-și câștige pânica
La Sfânta Duminica;
Printre frunzele de laur
Să găseasc-un boț de aur;
De sub mătura-i cea hâdă
Sară iepuri,ea să râdă!
Plouă cu lumini din aștri
Peste ochii ei albaștri.
Că și eu,Doamne,aici
Și copiii,mari și mici,
Pentru ea ne vom ruga
(Cum putem,că ne-i ierta):
Să ne fie sănătoasă,
Să vie-acasă frumoasă!
Cât va merge pe-a ei cale
Să-i tot pară dealul vale!..
Și-acum rog încetișor:
Fă-i și dorul mai ușor.
DORUL LENUȚEI
Dorul Lenuței iată e greu,
Plânsul ei străbate prin fir Europa;
Așa dor zbuciumat m-aș mira
Să fi avut,de-Odiseu,Penelopa.
Dorul Lenuței e dor de Lenuță,
El nu se lasă amăgit,fără dubiu,
De dulcea Italie,de Munții Apenini –
Zbucnește cu lavă și cenușă,ca un Vezuviu.
Dorul Lenuței zboară acasă,
Vrea să-și cuprindă bărbatul,pe fete;
S-a săturat cumplit chiar de pizza,
Și-ar scuipa cu amărăciune-n spaghetti.
Dorul Lenuței se uită spre munți
Și vede în zarea albastră Moldova;
Să-și mângâie câinele ei bătrân –
Ar vinde Roma,Milano,Padòva.
Dorul Lenuței este nebun:
Vrea să-și hrănească motanul,purcica;
L-ar chema-n ajutor,de-ar trăi,
Pe celebrul Vittorio de Sica.
Dorul Lenuței e periculos,
Căci pentru ea nu mai contează banii,
S-o ajute mafia siciliană!
Ori măcar comisarul teribil Cattani.
Dorul Lenuței,oare ce fac cu el?
Durerea ei și pe mine mă-nvinge;
Cum să fac oare să nu mai plângă,
Cu ce secret de-al lui Leonardo da Vinci?
...Dorul Lenuței mă rog să mai ardă,
Că și sângele meu nu-i ca apa!
De te vei stinge,dorule,acolo departe,
Voi fi singur aici și bătrân,ca și Papa.
CÂNTECUL LENUȚEI
Eram,când te-am cunoscut,un copil.
Aveam părul scurt,caracter dificil.
Și nu știu de ce te-am iubit tare așa –
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA.
Sub ceruri înflorite noi ne-am plimbat.
Unde mă durea,tu m-ai mângâiat.
Tu m-ai iubit și bună și rea –
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA.
Amândoi am frământat lutul cu paie,
Am mers cu căruța prin vânt și ploaie.
Și tu... să iubești astăzi pe altcineva? –
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA.
Îs plecată așa de departe,
Că departele seamănă-a moarte.
Plânsul mă-neacă când încep a striga:
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA.
Voi veni! Să dorm iarăși pe umărul tău!
Să fiu mâța ta blândă ce zgârie rău!
Să te-ascult fredonând:Libertà! Libertà! –
NU MĂ UITA,TE ROG NU MĂ UITA!
