Zimbru îşi joacă duminică locul în Europa League. Pe lângă derbyul de orgoliu, meciul cu Dacia înseamnă acoperirea unei părţi importante din bugetul clubului de pe strada Butucului. Asta pentru că o calificare în cupele europene înseamnă automat 90 de mii de euro, sumă foarte importantă pentru bugetul unui club de fotbal din Moldova. Iar dacă luăm în calcul faptul că adversara din preliminariile Europa League va fi o echipă modestă, dintr-una din ţările cu tradiţii mici în fotbal, Zimbru ar putea pierde chiar 180 de mii de euro, ceea ce constituie aproape bugetul clubului pe un sezon întreg.

În concluzie, Zimbru nu-şi poate permite paşi greşiţi în meciul cu Dacia. Doar victoria este obiectivul gazdelor într-o partida grea, în care adversar îi va fi tocmai rivala cu care se bate pentru noua generaţie de suporteri din capitală.

Un calcul simplu ne arată că în cazul în care Zimbru nu va câştiga duelurile cu contracandidatele la un loc de cupele europene, adică 2-4, Dacia şi Olimpia, cel mai titrat club din Chişinău are şanse mari să rămână în afara Europei.

Aici aş vrea să mai spun ceva vizavi de presupusa alianţă pe care au făcut-o cei de la Olimpia, Dacia şi Academia împotriva Zimbrului. În cazul în care se va demonstra prin rezultate complotul împotriva Zimbrului, ultimii ar putea lăsa Chişinăul fără meciuri în cupele europene. Pur şi simplu Dacia, Olimpia şi Iskra nu vor putea achita chiria uriaşă pe care o va cere Zimbru pentru a le permite să joace pe terenul de pe b-dul Dacia. În condiţiile în care capitala nu are alt stadion omologat de UEFA, singura soluţie pentru cele 3 va fi Tiraspolul.

Sună urât, dar asta e realitatea.