Partizanii ”cutremurului de pământ de sub cizma moldovenescă” din Piața Roșie invocă, în special, două argumente în favoarea participării ostașilor Armatei Naționale la parada militară de la Moscova din 9 mai:
Participarea la acest eveniment al armatelor unor țări cum ar fi Statele Unite, Anglia, Polonia, etc.
Pericolul unor consecințe de ordin politic și economic din partea Federației Ruse în cazul neparticipării Republii Moldova la sărbătoare.
În speranța că nu vom știrbi vreo halcă prea mare din geniul gândirii statale a șefului de Guvern, dar nici din betonul armat al alianței dintre Filat, Lupu și Urechean în problrma ”marșului triumfal”, vom încerca și noi, țărănește, cu mijloce populare, să combatem argumentele științifice și etatiste ale conducătorilor noștri ”șî sî ni ierti mărojel domnii, dacâ șeva nu așă…”
Într-un cuvânt :
Fiecare stat care și-a anunțat prezența la ”Marea Adunare Imperială” de la Moscova are o motivație proprie care nu coincide, în mod obligatoriu, cu motivele altor țări. Trimiterile pe care le face Prim-ministrul Filat și aliații săi ”în cestiune” la caracterul ”kolhoznik” al imboldului de a face prezență pe Piața Roșie sunt speculative, măcar pentru faptul că, ostașii ficărei țări participante, cu excepția Republicii Moldova, își pot permite luxsul să defileze, ori de câte ori poftesc , fără nici un risc pentru viață, în orice ”mahala transnistreană” de pe teritoriul suveran al țării lor.
Din explicațiile Premierului Filat și ale chirieșilor săi de la ”IPTEH-ul politic cui îi are”, ar trebui să înțelegem că decizia de a săvârși cu rușii actul intim al defilării pe Piața Roșie nu este una dictată de dragostea pentru partener, ci de iubirea pentru popor. O văduvă amărâtă care săvârșește un act ”asumat” cu ”kladovshciku”,nu este târfă, ci Doamnă pragmatică.
În concluzie :
Dacă în sânul Moscovei este băgată oastea moldovenească pentru a gâdili orgoliul unui imperiu bășinos, de ce n-ar încerca bravii, curajoșii, rezonabilii și pragmaticii Filat, Urechean și Lupu să scarpine un pic buricul tentacolului rusesc de la Tiraspol. De ce să nu-și ia la braț consoartele și să facă Duminica care vine, câte o promenadă cu căte un steguleț tricolor în mână pe una din străzile centrale ale ”kaliningradului” de peste Nistru? De ce să nu geamă și în Transnistria pământul suveran al țării sub greutatea politică a liderilor noștri?
Dacă revenim să imortalizăm pentru posteritate un detaliu delicat al idilei armate din Piața Roșie, trebuie să spunem că poza pe care au preferat-o bravii, curajoșii și pragmaticii Filat, Urechean și Lupu în raport cu Putin, nu se definește așa cum încearcă ei s-o prezinte ca fiind de gală sau marțială. Poza asta se numește de când îi lumea – c a p r ă ( recomandarea experților: în rusă nu căutați animalul ăsta la mamifere, opriți și dumneavoastră atenția pe undeva prin zona crustaceelor).
TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ ȘI-NFLOREASCĂ PARACOPITATELE, CRUSTACEELE ȘI ȚARA MOSCĂLEASCĂ !