Am vazut azi o situatie care m-a deranjat si as vrea sa-mi las gandurile aici…cu permisiunea dvs:)
Fiind intr-o discutie, o prietena greseste un cuvant, in DEX-ul limbii romane el nu exista de fapt. Si, nici nu trec 2 secunde ca sare cineva sa o corecteze, in public.
Niciodata nu mi-au placut persoanele care corecteaza pe altele … sistematic. Eu nu inteleg! Ele primesc satisfactie in acele momente? O corectare inseamna pentru acesti chitibusari o victorie, o realizare?
Sa presupunem ca acum cateva sute de ani s-au adunat cativa oameni mari si au decis ca va fi corect sa scrie toata tara – “nici un”. Peste alte cateva sute de ani, deja altii decid ca va fi corect “niciun”. Si sa incerce sa ma corecteze pe mine cineva ca e corect asa sau altfel pentru ca un destept (cuvantul “destept” nu-l scriu cu sarcasm, de n-ar fi oamenii aia destepti n-ar fi academicieni, nu?) a decis sa-mi impuna mie opinia lui!?
In timpul liber eu scriu si vorbesc asa cum vreau. I’m a free person, right? Ok, daca ceea ce zic sau scriu are treaba cu jobu’ meu – e altceva, la serviciu creierul trebuie incordat caci primesc salariu pentru asta. Acolo DEX-ul e icoana.
De fapt vroiam sa ajung la asta: de obicei eu nu fac astfel de observatii, si ma respect pentru asta;)
Urmeaza o pauza muzicala. 
