Răsfoiesc prin arhive. În Le monde des Livres din 21 decembrie, anul trecut, un interviu cu Horace Engdahl, secretarul Academiei Suedeze, de la 1999 încoace. Replici:
- Nu găsesc că SUA sunt centrul lumii literare. Engleza este o limbă importantă, dar nu e limba universală. Unica limbă universală a literaturii este traducerea.
- Punctul forte al Premiului Nobel este eterogenitatea sa, faptul că laureaţii nu sunt identici sau asemănători. Lista laureaţilor păstrează urma tuturor şcolilor estetice. Nu dorim să ne ataşăm de vreo una din ele. Nu există o esenţă a literaturii. Literatura este, cum spunea Wittgenstein o familie: fiecare din membrii ei are calităţi proprii şi nu există o calitate pe care s-o aibă în comun.
- Puteţi vedea că scriitorii premiaţi de noi sunt deserori exilaţi, că trăiesc fie departe de ţara lor fie în izolare în sine. Prin aceasta, ei sunt mai mult reprezentanţi ai literaturii mondiale (Weltliteratur) decât a celei naţionale. Iată de ce, concetăţenii lor ar prefera ca noi să nu-i onorăm sau să premiem pe altcineva în locul lor. Marii scriitori sunt un pericol pentru popoarele lor. Doar morţi ei încetează să mai fie o problemă. Atunci opinia publică se schimbă şi ei devin zei.