Semănătorul de lumină
Ploaia,
trecută prin
pletele Sale
îşi recapătă
ardoarea, splendoarea, candoarea,
culoarea –
devine argintie,
ca şi argintul
ce-l poartă
Bunul la tâmple.
Aceste versuri i le dedicam Bunelului prin 2006. Au trecut 4 ani de-atunci, iar eu mă simt la fel de vinovată pentru argintul din pletele Sale. Poate dacă nu-i dădeam atâta bătaie de cap, nu devenea atât de alb-dalb cum e acum. Poate…Oricum cert e că am cel mai frumos, cel mai bun, cel mai înţelept bunic din lume. Ştiu asta de la 3 ani şi nimeni, niciodată nu mă va convinge că poate fi altfel. Pentru că are ochii albaştri şi pătrunzători, mâini aspre şi calde care atunci când te ating pe umeri te înaripează, o frunte senină pe care-l pup totdeauna după o revedere de câteva luni. Pentru că e gata să jertfească orice pentru ca eu (noi) să fiu fericită. Pentru că găseşte răspuns la orice întrebare.
Pentru că a avut răbdare să mă înveţe să scriu, să citesc. Pentru că totdeauna pe lângă bomboane şi dulciuri, îmi dăruia şi câte o carte. Pentru că în fiecare an avea grijă să mă aboneze la o revistă pentru copii (de-acolo mi se trage mie slăbiciunea pentru mass media 
). Pentru că păstrează tot timpul câteva mere măşcate şi rumene pentru mine. Pentru că a lucrat aproape 40 de ani în şcoală, a avut grijă de sute de copii, dar niciodată nu ne-a neglijat pe noi.
Pentru că e bunelul meu, pentru că mă iubeşte şi-l iubesc enorm.
Azi e ziua lui. Azi bunelul meu Ion împlineşte 65 de ani. Mă simt cea mai norocoasă nepoată că am cui scrie aceste rânduri, iar peste câteva ore voi putea să-l sărut pe frunte şi să-i zic „La mulţi ani, bunele!”