Cu siguranţă marele tată nu s-a prea reflectat în fiu. Am citit cartea apărută cu ziarul Timpul, care începe cu o serie de poezii, care sânt foarte bune, dar continuă cu o serie de nuvele ( altfel nu pot să le zic) incomplete. Înţeleg şi eu final suspendat, dar la domnu’ ăsta fiecare nuvelă e incompletă, ea nu se termină. E de admirat coloritul limbajului care te transpune în Bucureştii acelor ani. Şi două personaje sunt năucitor de asemănătoare, că uneori nu pre îţi dai seama cine-i cine. Şi mai are omul ăsta are o obsesie pentru denumiri, trebuie neapărat să insereze titlul nuvelei în conţinutul ei, cred că pe atunci era mare şmecherie, acum pare banal. Părerea mea: citiţi-l pe Caragiale, seniorul!
Îndosariat la:Despre autori
