ok, până la ora asta am mai pierdut din entuziasmul de azi-dimineaţă, dar tot mă simt într-un fel mai special.

am avut un super vis, am şi regretat că m-am trezit, a fost atât de intens încat realitatea pare pe lângă el o iluzie ştearsă. psihicul meu şi-a dezvoltat un soi de mecanism de apărare: cand simte că am nevoie de tine, mi te aduce în vis, acolo ne întâlnim şi vorbim (nimic mai mult, vezi iti respect dorinta de a ramane fidel chiar si in visele mele) de data asta am visat ca ne aflam intr o camera inchisa (spatiu inchis egal imposibilitatea ta de a fugi de mine) cu mai multi oameni şi dansam in acelasi ritm un vis ciudat ,de la stânga la dreapta şi nu era suficient spaţiu şi ne buşeam în perete şi atunci ajungeam mai aproape, dar aproape ca nu ne atingeam. apoi stăteam in aceeaşi cameră şi mi-ai scris un răvaş în care îmi explicai unele lucruri (exact cum fac eu de obicei) şi după multe alte întâmplări mărunte visul sugera ca urma sa ne împăcăm. am visat de multe ori că vorbim ore în şir şi ne spunem tot felul de lucruri şi tu făceai tot felul de gesturi simbolice mi-e teamă că într-o zi voi plonja în realitatea asta confortantă creată de psihicul meu secătuit de puteri, pentru că oricum doar acolo tu mai ţii la mine sper că n ai uitat că eşti singurul bărbat care m a iubit vreodată cu adevărat. îmi lipseşti. nu ştiu ce mi veni, eu nu mai plângeam după tine şi  scăpasem de obsesia cu tine, acum simt că mă paşte riscul să revin la starea aceea . viaţa e ciclică, ştiu, dar mai ştiu că niciodată nu voi mai avea ocazia să revin la tine. nu mi-e greu, mă doare n cot de viaţa asta, mai am cate ceva de facut si o tirez nu pot să cred cât rău ţi am făcut dacă am atâtea păcate de spălat un singur gând mă ţine departe de tine, gândul că eşti fericit, fie şi cu altă femeie. mi aş dori să ne intilnim pe strada, din intamplare şi sa ne salutam,sa schimbam cateva replici poate in visul următor
Filed under: Sindromul Borderline Tagged: delirium tremens