Ieri în Sculeni, la punctul român de trecere a frontierei, polițistul a început să îi ia pe toți la întrebări ciudate. Cum o cheamă pe mama? Unde locuiești în Iași? Și unde se află strada asta? Se pare că au avut vreun incident cu acte false. Sau pur și simplu omul își făcea datoria, cine știe… Ajung și eu la ghișeu.
-Bună ziua.
-Ce faci, Ioane?
-Bine.
-Student?
-Da.
-Universitatea?
-Cuza.
-Facultatea?
-Economie.
Și aici începe 
.
-411.
-Poftim?
-411 în planul de conturi?
-ÎÎÎÎîîîî… Clienți!
-Da 401?
-Furnizori.
-Da’ 371?
-Mărfuri.
-Bravo frate, ai învățat ceva.
Am stat un pic de vorbă, de parcă în spatele meu nu așteptau vreo 15 oameni. M-a întrebat de note, de taxe, de cetățenie, deja pe un ton prietenesc. Am ajuns afară și am început să râd aiurea. Sigur, mi-a dat întrebări ușoare, chiar elementare. Oricum a fost straniu. Acum stau și mă gândesc… Ce se întâmpla dacă nu răspundeam corect? În afară de faptul că mă făceam de rușine.
Ideea nu e să mă dau mare că am fost pe la ore, ideea e că apreciez profesionalismul. La fel am apreciat profesionalismul grănicerilor moldoveni când am trecut vama imediat după 7 aprilie și ne cereau tuturor în vamă adresa de acasă și numărul de telefon dacă vrem să intrăm în țară. Doamna care ne interoga era destul de competentă. Dacă cineva zicea un număr greșit de telefon îi zicea deodată că la acea adresă numerele de telefon încep cu alt prefix. Și la adresele din Chișinău, și la satele din teritoriu. Inițial am crezut că e vreun agent de la Serviciul de Informații Secrete, însă o văd deseori în vamă. E simplu grănicer. Unul bun, nu care uzează uniforma degeaba.
