Era iarna…viscolul bantuia in ograda uitata, cainele tremura frig si se ascunsera din drumul vantului…Ziua era pe sfarsite iar in casa doi batrani stateau la gura sobei tacuti, purtati de ani si ofiliti de vanturi oftau. Langa ei o pisica torcea, ea acum le era singura alinare; si-ar mai sta langa soba cu povesti amintindu-si despre tinerete insa lacrimile nu le mai permit. Tacuti,ingandurati ambii isi plangeau soarta.
Intr-o clipa aceasta profunda liniste a fost spulberata de lacrimile unei femei din spatele usii:
-Iertati-ma, am gresit voi sunteti pentru mine totul, va iubesc la nesfarsit.
Imbracata subtire, ingenuncheata pe preagul casei parintesti, o fata, cu o faţă fermecatoare insa inecata de lacrimi cerea iertare ,,Mama te rog”.Oare inima batranilor va tresari la rugile copilei? Batranii credeau ca viseaza, fiica lor iubita s-a reinters acasa cerandule iertare. Lacrimile curgeau sirag, erau lacrimi de fericire.
- Vin-o acasa copilo…
Si ambii batrani au imbratisat fata ramand ore intregi pe pragul casei, pragul care a rechemat copila din femeie, pragul cu zambete si jocuri din stravechi.
…In mijlocul ierni, pe timpul furtunii cand viscolul incearca sa piarda orice urma de vietate vie pe pragul unei case parintii isi iarta fiica primind-o inapoi.
,, La miez de noapre luna pietre ploua…
Cad picaturi de sange, nu de roua…
Si rasaritul curge-n asfintit…
De ce nu stim sa ne iubim parintii?
De ce nu stim copii cuminti sa fim?
Parintii nostri luminosi ca sfintii,
coboratori din dor si suferinte…
De ce nu stim cinstit sa-i pretuim?.,,
