Într-o grupă cu Olanda, Suedia, Finlanda, Ungaria şi San Marino, naţionala Moldovei speră să nu se facă de râs. Cea mai mare durere de cap a lui Balint este problema jucătorilor moldoveni din campionatul Rusiei.GABI BALINT, selecţioner Moldova: "De departe Olanda este favorita grupei noastre, dar cu celelalte echipe vom putea obţine puncte, dacă vom avea la dispoziţie toţi jucatorii pe care ni-i dorim şi dacă ne concentrăm la fiecare meci. Ungaria este în progres, în timp ce Suedia şi Finlanda stagnează" - a declarat imediat după tragerea la sorţi selecţionerul Balint.
Toate partidele de acasă ale Moldovei din preliminariile EURO 2012 se vor juca pe stadionul Zimbru. Staff-ul tehnic al naţionalei are o condiţie la stabilirea programului meciurilor.
RADU REBEJA, vice-preşedinte FMF:"S-a hotărît să ne întâlnim pe 17 februarie în Olanda unde vom stabili calendarul. Am vorbit cu d-l Balint, el şi-a dorit să jucăm primul meci acasă, la Chişinău".
San Marino este singura naţională din grupă pe care Moldova n-a întâlnit-o niciodată într-un ciclu preliminar. În meciul cu Suedia, din iunie 2001, naţionala a înregistrat cea mai categorică înfrîngere 0 la 6, iar în noiembrie 2007 şi-a trecut în palmares cea mai categorică victorie: 3 la 0 cu Ungaria.
Sursa: Publika TV