de Maria DIMINEŢ
A accepta protecţia statelor mari este cel mai mare dezavantaj pe care statele mici şi-l pot face. Finalul unui asemenea algoritm va fi mereu acelaşi – devastator, indiferent cine asigură „protectoratul” – Est ul sau de Vestul. Sfârşitul războiului rece a împărţit lumea în două tabere, una promotoare a idealurilor occidentale, şi alta, a valorilor rasăritene. Prima vrea să scape de vechea influenţă, iar a doua, să se apere de cea nouă. În final, şi unii, şi alţii nu sunt decât „piese de schimb” în jocul dintre Est şi Vest şi, respectiv, când circumstanţele vor revendica noi sacrificări, acestea vor fi operate, cu uşurinţă şi fără remuşcări. Este şi cazul Poloniei, care, de altfel, ştie foarte bine cum e să fii ofranda unor interese hegemonice. Doar că ea, aidoma altor state, din aceeaşi categorie, are nevoie de un „mesia” care să o protejeze de „forţele răului” .