THE DYNAMICS OF THE BREAKTHROUGH IN EASTERN EUROPE

Jadwiga STANISZKIS


Motto:

Câtă vreme nomenklatura rămâne la putere, ea poate crea
o anumită formă de mafie. Ea poate acapara orice încercări de
reformă şi de modernizare a ţării. [...] Noi trebuie să ne desotorosim
de ei pentru că pur şi simplu nu există altă cale de a progresa.

Vladimir Bucovski


Au trecut mai bine de 15 ani de la evenimentele din 1989. Cu toate acestea, o bună parte din ţările din Europa de Est încă mai sunt în procesul de tranziţie. Tranziţie nu doar din punct de vedere economic sau politic, dar, de asemenea şi din punct de vedere al modului de a gândi, de a se conforma unor norme sau realităţi noi.
Este incontestabil faptul că schimbările majore s-au produs, iar acum se coagulează şi se consolidează ceea ce ar fi trebuit să capete contur încă în secolul trecut. Situaţia dată este una fericită pentru statele care cunosc o reorientare treptată, chiar dacă uneori aceasta este/a fost prea lentă. Mai ambiguă se dovedeşte a fi starea lucrurilor în ţările unde, deşi se pretinde că straiele comunismului şi ale socialismului au fost aruncate în cufărul unei epoci trecute, praful îmbâcsit de doctrine învechite încă mai planează în aer. Aici procesul de tranziţie încă nu s-a încheiat. Ba, dimpotrivă este încă la capitolul „Introducere”...

Pentru a fi în cunoştinţă de cauză şi pentru a deţine mai multă infromaţie referitoare la aşa-zisele turnuri din 1989, cercetătoarea poloneză în domeniul sociologiei, Jadwiga Staniszkis, propune la îndemâna corigenţilor la capitolul democraţie şi transformări, pentru a se inspira şi a se feri de greşelile deja produse, un set de eseuri bine argumentate şi comentate, adunate în cartea The Dynamics Of The Breakthrough in Eastern Europe.

Într-un fel, cartea prezintă descrierea unor schimbări politice, economice, culturale care s-au înfăptuit imediat după consumarea etapei predecesoare unui îndelung proces, cel al tranziţiei, autoarea fiind capabilă să prevadă multe din reorientările ce aveau să se petreacă în Polonia post-comunistă. Chiar dacă şi de data aceasta, Jadwiga Staniszkis continuă să fie implicată direct în politică, având rolul de consilier al lui Lech Walesa, totuşi, ea reuşeşte să păstreze echidistanţa şi nicidecum nu pretinde să fie susţinătoarea sau promotoarea politicilor cu caracter populist ale lui Walesa sau ale facţiunii Solidaritatea din 1990. La fel cum a izbutit să păstreze „distanţa analitică” faţă de evenimentele din 1980, şi de data aceasta nu stă mult pe gânduri atunci când este necesar să intervină cu un comentariu destul de critic la ideile, platformele, intenţiile propuse de Walesa şi partidul acestuia. Trăsăturile date îi oferă autoarei credibilitate şi încredere, tocmai pentru că încearcă să ofere cititorilor o reconstituire obiectivă a istoriei prin prisma unor cercetări bazate pe documentare, sau chiar participare în calitate de observator.

Fiind un martor ocular prezent şi foarte atent la conjuncturile anilor 80-90, totodată un analist de excepţie al acelor timpuri şi un obiectiv socilog, Jadwiga Staniszkis aduce în prim plan controversatul fenomen al tranziţiei. Cartea propune teze şi informaţii referitoare la un subiect actual încă neepuizat, atât sub aspect al datelor, cât şi al cadrului teoretic. Lucrarea se adresează nu numai specialiştilor în problemele Europei de Est, ci şi politologilor, economiştilor şi mai ales sociologilor. Structurat pe cinci capitole, tratatul abordează extrem de minuţios fiecare temă. Stilul şi metodologia de elucidare a unei noi etape din istorie fac lucrarea deosebit de atractivă, captivantă chiar, întrucât oferă cititorului posibilitatea de a gusta din atmosfera din timpul revoluţiei din Polonia, dar în acelaşi timp, prin analogie, şi din restul ţărilor care au cunoscut transformări similare. 


Pentru a pătrunde în esenţa lucrurilor, mai întâi de toate, autoarea menţionează despre ceea ce a avut loc în Polonia în anii 1980-1981. Este vorba de unul dintre cele mai semnificative momente în istoria protestelor de masă cu participare muncitorească împotriva dictaturilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, adică mişcarea care a dat naştere sindicatului liber Solidaritatea în Polonia, în august 1980. Despre impactul evenimentului respectiv s-a scris enorm, datorită influenţei pe care a avut-o asupra evoluţiei comunismului nu numai în Polonia, ci şi în Europa de Est.

Jadwiga Staniszikis postulează că ruptura istorică creată de activitatea legală a Solidarităţii a schimbat total natura relaţiilor de putere din Polonia şi a generat un efect de lungă durată ce nu a putut fi stopat de Legea Marţială din decembrie 1981. Conform lui Vladimir Tismăneanu, mai presus de orice factor exterior, victoria Solidarităţii s-a datorat maturizării societăţii civile poloneze şi crizei terminale a sistemului comunist din acea ţară.

Astfel, din punctul de vedere al expertei - ruptura şi căderea socialismului, implicit a comunismului a fost posibil nu doar datorită unor acţiuni bine gândite în prealabil, dar, de asemenea şi graţie unor situaţii de neprevăzut, a unor evenimente şi îmrejurări cu totul întâmplătoare. O bună parte a acestora s-au desfăşurat în anul 1980, iar ceea ce a urmat în Polonia la sfârşitul deceniului al optulea din secolul trecut a fost doar o cotinuare logică în demersurile celor dornici de a se elibera de un regim incapabil de a progresa şi de a se orienta spre ceea ce în Europa de Vest era numit „democraţie”.

Cercetătoare accentuează faptul că, chiar dacă în interiorul sistemului existau de mult timp contradicţii destul de adânci care ar fi putut conduce la revoluţiile din 1989, factorul decisiv ce a contribuit la „răsturnare” s-a constituit din cunjuncturi oportune ce au apărut pe arena politică în perioada respectivă. De exemplu, unul din evenimentele mai sus numite ce a jucat un rol deosebit în toată Europa de Est a fost accederea la putere în U.R.S.S. a lui Mihail Gorbachev şi a schimbărilor din interiorul elitelor de la Moscova. Presupusa nouă elită reprezenta „globaliştii”, adică fracţiunea tehnocrată a nomenklaturii. Ei veneau cu o nouă platformă politică, punând în prim plan necesitatea U.R.S.S. de a adopta un set de reforme economice, astfel încât, într-o perioadă scurtă de timp să fie posibilă trecerea de la socialism la capitalism.

Pornind de la reminiscenţele premergătoare anului 1989, lucrarea de faţă tratează cu acribie problema supravieţuirii şi adaptării elitelor economice comuniste la sistemul politic democratic şi la economia capitalistă. Descrierea apriori a stării de fapt dinainte de 1989, este necesară deoarece poate servi ca indicator al unei posibile direcţii de dezvoltare a elitei economice comuniste ca elită centrală.
Jadwiga Stansiszkis scoate în evidenţă trăsăturile distinctive ale situaţiei ţărilor din Europa Centrală şi de Est, motivând că aceste ţări nu pot reproduce modelul instituţional al capitalismului, aşa cum este el cunoscut în contextul occidental pentru că aici a avut loc o preluare de conducere de către membrii fostului sistem, aceştia reuşind să înfăptuiască o excelentă conversie de putere. Conform acestei abordari, puterea acumulată de cadre în perioada socialistă este transformată în atuuri de mare valoare într-o economie de piaţă. Reţelele personale şi accesul la informaţie sunt instrumente puternice cu ajutorul cărora fostele cadre, aflate în poziţii strategice, îşi pot însuşi sub formă de proprietate privată bunurile scoase de sub posesia vechiului stat socialist, profitând de confuzia generată de tranziţie.
În acest sens, cercetătoarea aduce în atenţia cititorului termenul de capitalism politic specific şi existent în toate ţările ce au purces pe drumul anevoios al tranziţiei.

Capitalul în cantitate destul de mare ce putea facilita accesul la o poziţie centrală de putere, expertiza, experienţa economică, tehnica administrativă şi, nu în ultimul rând, politica necesară pentru a domina au fost doar câteva dintre avantajele ce se aflau în posesia elitei economice comuniste nou înfiinţate sub denumire de tehnocraţi-globalişti la momentul revolutiei din 1989. Beneficiile obţinute fără prea mare efort asigurau reperele necesare pentru ca reprezentanţii nomenklaturii să formeze o elită mobilă într-un spaţiu aparent haotic al tranziţiei cu scopul de a-şi asigura o poziţie centrală de putere. Chiar daca membrii ei nu aveau în proprietate privată acest capital, ei exercitau o posesie colectivă asupra mijloacelor industriale de producţie. Începutul tranziţiei, caracterizat de confuzie politică, socială, economică şi juridică ar fi putut fi prielnic valorificării fostului capital de stat în beneficiul unei elite emergente. Nu în ultimul rând, elita economică post-comunistă dispunea de conexiuni cu alte elite ale fostului regim, supuse la rândul lor testului tranziţiei, cele provenind din sfera militară, a serviciilor de informaţii, a justiţiei, a administraţiei etc.

Capitalismul politic, ca o formă de privatizare, mai întâi de toate promovează o fragmentare a pieţii. Prin urmare, apar două sectoare privte separate: unul tradiţional şi altul controlat, manipulat de către nomenklatură. Strategia de a face proprietari privaţi din membrii fostului regim era o trăsătură a fenomenului de trnaziţie. Experta afirmă că s-ar putea ca nu toţi membrii PCR să se fi fost implicaţi în procesul de trecere la economia de piaţă devenind peste noapte proprietari privaţi. Cert este faptul, că o majoritate covârşitoare totuşi nu a evitat să îşi satisfacă necesităţile materilae prin metoda eficientă, avantajoasă a privatizării. Scena politică/publică era dominată de acelaşi scop, de aceeaşi orientare: fiecare dorea să acapareze o bucată cât mai mare din redistribuirea fondului de stat pe fundalul unor schimbări care se voiau a fi „democratice”, într-un viitor stat capitalist.

Aşadar, prin metode meschine, orientate doar spre îndestularea/mulţumirea intereselor proprii, a fost posibilă consolidarea unui „capitalism birocratic”, prin privatizarea informală a statului. În fruntea statului s-a aşezat o cooperativă aproape exclusiv din foşti kaghebişti sau din urmaşi ai acestora. Discursul despre tranziţie a fost aproape în toate ţările din Europa de Est una dintre cele mai distrugătoare ideologii justificatoare a jafului de proporţii de fosta nomenklatură socialistă. În consecinţă, regimul, chiar dacă pretindea că este pe cale de dispariţie, având drept scop nimicirea fostelor structuri, a reuşit să-şi menţină cu neclintită obstinaţie poziţia de dominaţie asupra societăţii, economiei şi culturii. De data aceasta, controlul a fost preluat, fără a schimba esenţial orientările sistemului, pe fundalul unei noi „cotituri” – cea a tranziţiei spre capitalism.

Autoarea pune accentul pe faptul că pretinsa debarasare de influenţa regimului totalitar, de de-sovietizarea de după 1989 a fost de fapt un mecanism de supraviţuire a elitei comuniste prin însuşirea şi manipularea simbolurilor, teoriilor despre economia de piaţă care veneau dinspre Occident. În mare parte, la începutul anilor ’90, structura internă a conducerii a rămas similară. Chipurile vechi au îmbrăcat măşti noi, însă comportamentele au fost prea puţin diferite. Au existat marile şi micile regrupări nomenklaturiste. Noii „capitalişti” au supravieţuit numai în măsura în care au reuşit să profite de accesul la resursele gestionate de birocraţia de stat. Cu toate acestea, în Polonia, nomenklatura a nu a fost la fel de avară ca şi cea instaurată la Moscova, tolerând existenţa unei economii paralele. Aici s-a dorit o colaborare între economia de stat orientată spre capitalismul occidental şi nomenklaturişii care doreau să catalizeze o bună parte din resursele statului în propriile buzunare, transformându-le în proprietate privată.

Iată de ce, pe parcursul anilor, numeroşi socilogi polonezi au combătut teoria referitoare la modul în care nomenklatura a preluat puterea, reuşind să se infiltreze în economie prin influenţa pe care o deţineau. Mulţi analişti au înfruntat-o pe Jadwiga Staniszkis, susţinând că nu există dovezi că vechea nomenklatură reuşise să se transforme în burghezie proprietară. Potrivit adversarilor, ipotezele care afirmau că oficialităţile comuniste au avut oportunitatea de a rămâne la vârf şi s-au folosit de funcţiile lor pentru a transforma bunurile publice în proprietate privată nu au putut fi demonstrate şi argumentate până la capăt.

Cu toate acestea, cartea oferă posibilitatea de a căuta răspunsuri la întrebări de genul: Ce s-a întâmplat cu nomenclatura comunistă? Dacă s-a menţinut sau nu la putere? Care sunt elitele care au mijlocit trecerea de la sistemul socialist la capitalism şi care sunt originile lor? Capitalismul Europei Centrale şi de Est s-a format după modelul clasic al capitalismului vest-european? Există o clasă de proprietari care a facilitat procesul? Când şi cum s-a format clasa de proprietari şi ce anume au în proprietate?

De asemenea, trebuie de menţionat faptul că autoarea, înainte de a purcede la descrierea modului în care s-a ajuns la schimbările din interiorul structurilor politice, economice din Polonia, face o trecere în revistă şi explică o serie de termeni cu ajutorul cărora s-a operat în respectiva perioadă. Lucru extrem de util, deoarece, în pofida faptului că s-a vorbit extrem de mult despre căderea regimului, perestroikă, glasnosti, tranziţie, capitalism, proprietate privată, economie de piaţă etc., nu se cunoaşte nimic despre ceea ce a fost, de exemplu, fenomenul denumit masa rotundă. Explicit este şi modul în care se vorbeşte despre resturcturarea partidelor politice din Polonia, despre formarea Noului Centru, dar şi a Opoziţiei. Cunoscând foarte bine situaţia politică, Jadwiga Staniszkis propune o analiză a partidelor prin prisma schimbărilor, a clivajelor istorice din Polonia. Îndeosebi, sociologa subliniază că pentru o lungă perioadă de timp, opoziţia nu a putut să se consolideze pentru că era într-o acută criză de identitate. De aici rezultă şi tărăgănarea procesului de stabilitate politică, dar mai ales a orientării economiei spre capitalism, spre implementarea procesului de privatizare, de trecere la proprietatea privată. Or, sarcina cea mai dificilă a procesului de tranziţie a constat în găsirea unei metode de aplanarea/reconciliere a două situaţii contradictorii: pe de o parte necesitatea stringentă a transformării, iar pe de altă parte păstrarea stabilităţii cu orice mijloace pentru evitarea unor divergenţe în interiorul societăţii dornice de a purcede pe urmele occidentalilor.

Astfel, The Dynamics Of The Breakthrough in Eastern Europe nu reprezintă doar un studiu analitic sec. Cartea poate fi considerată drept un tratat extrem de important pentru înţelegerea fenomenului de tranziţie atât pentru sociologii polonezi, cât şi pentru specialiştii străini, dar mai ales pentru cercetătorii ţărilor care încă se confruntă cu imposibilitatea de a găsi soluţii la problema trecerii de la socialism spre capitalism.