O viziune asupra homosexualității (de rusnac mircea)
O problemă sensibilă în societatea noastră, a cărei abordare necisită multă prudență, este atitudinea creștinismului față de persoanele care au o atracție sexuală față de alte persoane de același sex. Prin definiție, ortodoxia este religia care plasează dragostea ca lege supremă. Niciuna din poruncile de bază ale Mântuitorului nu poartă un caracter de îngrădire a anumitor practici, poruncile Sale sunt prezentate mai curând ca recomandări pentru îndumnezeirea ființei umane (Lc. 10:27).
Apare întrebarea cum este percepută această dragoste, care devine nu un drept, ci o obligațiune în creștinism, din moment ce poartă amprenta de poruncă. Una din acuzațiile frecvente ce se aduc ortodoxiei este „absurditatea” cu care creștinii promovează principiile dragostei ca lege universal valabilă, dar interzice sub orice formă ca homosexualii să-și manifeste un sentiment de dragoste erotică. Există multe prejudecăți ale hoterosexualilor referitoare la persoanele care nu au aceeași orientare sexuală, ele însă dispar atunci când intri în contact cu homosexualii sau când descoperi după mulți ani în rândul prietenilor adevărata lor orientare sexuală.
Printre creștinii ortodocși există tendința de a condamna homosexualitatea, fără măcar a face încercarea de a o înțelege. Fără o înțelegere adecvată sfârșim doar prin a construi fantome ale realității, ignorându-i pe cei care se simt izolați și au o suferință adâncă. Intoleranța societății îi stimulează într-un mod extraordinar să formeze o coeziune de grup foarte puternică și doar atunci când reușesc să obțină încrederea, susținerea psihologică și spirituală din partea prietenilor heterosexuali, această coeziune de grup slăbește, întrucât încep a căpăta o protecția psihologică a prietenilor care nu au aceeași orientare sexuală. Această protecție nu ar trebuie să se manifeste prin încurajarea exercitării impulsurilor sexuale, ci prin dragostea și înțelegerea deplină a structurii emoționale a persoanelor homosexuale.
Nu știm cu exactitate care sunt cauzele care generează orientarea sexuală netradițională. Există mari divergențe la acest subiect atât în rândul psihologilor, cât și al teologilor. În cazul în care cauzele sunt de ordin genetic, se schimbă în totalitate abordarea homosexualității. Heterosexualitatea atunci devine un dar divin pentru care nu purtăm nici un merit. Astfel, devine absurd și stupid să condamni persoanele care nu sunt înzestrate cu un dar ontologic de care dispui. Alții consideră că factorii de mediu și problemele legate de relațiile care apar în sânul familiei pot stimula orientarea sexuală netradițională, atunci când încearcă să se compenseze patologic lipsa unei identități din copilărie cu părintele de același sex. Însă, chiar dacă factorii ar fi în mod exclusiv de ordin genetic, asta nu schimbă opinia tradițională asupra faptului că exercitarea sentimentului erotic homosexual ar fi un păcat, deși homosexualitatea în sine nu reprezintă un păcat. Trebuie să facem o deosebire clară între homosexuali, care pe parcursul întregii vieți trăiesc în abstinența relațiilor sexuale cu cei ce împărtășesc aceeași orientare sexuală, și heterosexuali care din lipsa unui mediu unde ar putea să-și exercite impulsurile erotice ajung să comită acte de homosexualitate, deși ei din firea lor nu sunt așa. Aceasta se observă în special în închisori. Pr. John Breck scria referitor la homosexuali că “persoanele care au această orientare sunt în sensul deplin «persoane», purtătoare ale chipului lui Dumnezeu și chemate să crească, alături de ceilalți, spre asemănarea divină”.
Homosexualii au capacitatea de a se îndrăgosti în personele de același sex și reușesc să trăiască sentimente profunde în acest plan. Dragostea e un dar de la Dumnezeu, or în cazul lor acesta nu se prezintă sub forma unei binecuvântări, ci se transformă într-o cruce grea. Ei devin înzestrați cu o capacitate pe care nu o pot exercita în plan erotic (dacă privim sub prisma creștinismul ortodox), ci doar transfigura într-o energie ce s-ar putea manifesta printr-o prietenie frățească. Abstinența devine în acest caz manifestarea unei dragoste la adresa propriei persoane, care poartă ,,chipul și asemănarea Lui Dumnezeu” și a persoanei spre care ești atras în plan fizic. Conștientizarea propriei identități și a incapacității de a construi o relație erotică bazată pe un sentiment de dragoste vis-à-vis de persoana de sex opus îl poate stimula pe credinciosul homosexual să pășească treptat spre comuniunea cu Dumnezeu și confrații săi.
Într-o anumită măsură aceste argumente par absurde în fața homosexualilor. Principiul după care o mare parte din ei se conduc se rezumă la următoarele: ,,dacă am capacitatea de a mă îndrăgosti și a fi atras în plan sexual de o persoană de același sex, iar persoana respectivă simte același sentiment, care ar fi problema?”. Relațiile homosexuale nu pot fi acceptate de ortodoxie din moment ce manifestarea dragostei erotice a persoanelor respective nu poartă un caracter divin, ele se prezintă mai curând ca o expunere a unei dragoste narcistice, o îndrăgostire în propriul eu, un eros deformat.
Biserica Ortodoxă respinge actele homosexuale nu doar din cauza că ele nu pot fi reproductive, ci și din cauza că scopurile de unire și răscumpărare ale lui Dumnezeu nu se manifestă în și prin ele. În același timp, se pune problema, dacă factorii genetici stau la baza cauzalității orientării sexuale, reiese că homosexualii sunt condamnați ontologic de a nu avea o relație sexuală pe parcursul vieții. ,,Convertirea” lor nu reprezintă o soluție reală. Dr. Richard Isay, un psihanalist renumit, a semnalat consecințele dezastruoase pe care le-au suportat soția și copiii în acele cazuri când un bărbat homosexual a fost convins că poate deveni heterosexual, putându-se căsători și avea o viață normală. Orientarea sexuală nu este determinată exclusiv de voința proprie, prin urmare, erosul unui homosexual cu o persoană de sex opus e posibil, dar creează disconfort major în plan psihic și sexual din ambele părți. Există teorii precum că e posibilă o “metamorfoză” a orientării sexuale prin terapie. Nefiind specialist în domeniu, nu am curaj să abordez într-un plan mai larg această teorie.
Omul prin excelență este o ființă sociabilă, aceasta fiind o dominantă în personalitatea umană indiferent de orientarea sexuală. Deschiderea spre o comunicare cu persoanele de sex opus reprezintă o caracteristică universală. Sociabilitatea însă nu trebuie să se bazeze doar pe criterii de sex. Creștinismul autentic își dezvoltă capacitatea de a intra în inima fiecărei persoane, a cunoaște realitatea propriei identități și a o metamorfoza spre îndumnezeirea persoanei umane: Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3:20).
Sursa
2010-01-04 22:31:36