încă o (ultima) dată despre religie

Ieri am citit  câteva articole interesante apărute în Blogosferă despre atesim (I, II, III). Fără ca să vreau am început să gândesc retrospectiv. Niciodată n-am fost “omul bisericii”. Buneii mei au lucrat toată viaţa la şcoală, pe timpul URSS-ului cadrelor didactice le era strict interzis să calce pragul bisericii. Şi-au botezat copii pe ascuns (mai mult din tradiţie), iar la biserică după ‘90 nu i-am prea văzut să treacă . La fel şi părinţii. În casă n-am avut niciodată icoane. Aşa că n-avea cum să iasă din mine un “homo religious”.

Nu am nimic contra religiei. Când eram mică credeam că tot acest mecanism numit “creştinism” a fost inventat de un om foarte, foarte deşteptat ca să echilibreze oamenii, atât trupeşte, cât şi spiritual. În Biblie găseşti multe citate care pur şi simplu te cutremură, te luminează. Nu neapărat despre Dumnezeu, ci cele despre bunătate, prietenie, omenie. O literatură ca toate celelate, poate mai superioară doar prin faptul că puţini sunt cei care se încumetă să o exploareze. Bună invenţie şi postul. Doar că nici până azi n-am reuşit să-i înţeleg pe cei care postesc săptămâni întregi la negru, mănâncă doar mămăligă şi cartofi fierţi, iar după asta bagă în ei numai carne de porc şi smântână şi stau tot timpul cu pastilele pentru stomac pe noptieră. Organismul uman are nevoie de perioade de “curăţare”, dar nu chiar dintr-o extremă în alta. Bunelul meu, de exemplu, de când îl ştiu eu nu mănâncă miercurea. Şi nu face asta pentru că cineva de Sus îl vede şi-i iartă din păcate pentru gestul acesta, ci pentru că se simte bine aşa.

Trebuie să găsim în tot ceea ce facem comfort fizic şi spiritual. E absurd să faci ceea ce nu-ţi place şi în ce nu crezi doar din tradiţie. Eu am renunţat. Nu mai pot merge la biserică, prea compromisă mi se pare insistuţia asta, prea compromişi mi se par preoţii. Bisericile s-au tranformat în nişte SRL-uri ordinare (diferenţa e că biserica nu plăteşte impozite). Poate să stea mortul pe laiţă zile întregi, dacă n-ai 200 de lei să-i plăteşti preotului, rămâne acolo mult şi bine. Pe lângă banii aceştia, mai trebuie să laşi şi o grămadă de pomeni în biserică că, vai, nu va fi primit bine în ceruri. Mi-aduc aminte cum la botezul surorii mele preotul a refuzat sticla de vin alb ce trebuie lăsată “tribut” bisericii doar cu pretextul că el bea vin negru. Umblase tata val-vârtej şi-i găsise o sticlă de vin negru. Altfel nici nu se putea. Doar Dumnezeu vorbeşte cu noi prin gura preoţilor, aşa se zice. Şi cum poţi să-l superi pe Domnului şi să-i laşi vin alb dacă el pofteşte negru.

În vacanţa asta am vizitat câteva mănăstiri din judeţul Vâlcea, fiind acolo la o tabară. La una din mănăstiri preotul ne-a propus  să ne spovedească. Eram vreo 10 tineri, nimeni din noi nu ţinuse post, am încercat să refuzăm politicos. El o ţinea pe-a lui. Chiar dacă iniţial şovăisem, am zis că ar trebuie să mai acord o şansă, mai ales că preotul mi se păruse de treabă. Am ieşit atât de dezămăgită. Mi-am promis că niciodată, dar niciodată nu mai calc pragul bisericii. Aproape toate întrebările ce le-am primit de la preot au fost legate de sex. Priveam la el şi nu ştiam să plâng sau să râd. Aştepta probabil povestiri picante, să şi le reamintească înainte de somn când masturbează. Altă explicaţie nu mi-o dau. Iar (cum aţi făcut-o aici) aţi putea să veniţi cu reproşuri că generalizez. Dar nu pot crede într-un sistem defectuos, corupt.Nu mă regăsesc acolo. Totuşi, credinţa şi religia sunt 2 lucruri diferite…