Călătorind în transportul public din Chişinău

Deşi tarifele la transportul public s-au majorat, nu s-a ameliorat nimic în ramură. Cam la majorare şi s-a redus totul. M-am convins de asta şi ieri, când am fost nevoit urc într-un troleibuz doar pentru că aveam bagaje, altfel aş fi preferat să-l evit. Deoarece erau şi scaune goale, am desis să mă aşez pe unul din ele. Am avut impresia că m-am aşezat cu fundul pe un sloi de gheaţă. M-am foit ca pe ace vreo câteva minute, apoi mi-a venit ideea salvatoare. Am scos căciula din cap şi am pus-o sub fund. Chiar dacă senzaţia de Polul Nord n-a dispărut total, un pic totuşi s-a diminuat. Când a mai rămas o staţie până să cobor, am întrebat-o pe o doamnă care se aşezase lângă mine dacă coboară la următoarea, mai ales că am surprins o scenă specifică pentru transportul public din Chişinău. O domnişoară îi ceruse şoferului să deschidă uşa din faţă, la care acesta nici nu s-a obosit măcar să-i răspundă. A sărit controloarea de bilete cu răspunsul-standard: “Merji la şeilaltî uşî, în faţî nu lucreazî, îi strâcatî”. După ce domnişoara se îndepărtă, şoferul interveni şi el, mai mult pentru ceilalţi călători, plin de năduf, cu o remarcă veninoasă: “Di parcî ar şi bucşât troleibbzu şî n-ari pi undi sî coboari”.

Doamna mi-a răspuns că va coborî şi ea. De aceea aşteptam doar să oprească la staţie, ca să cobor. Dar, surpriză, şoferul trecu ca vântul pe lângă staţie, fără măcar să încetinească. Am început să-i cer socoteală, dar el o făcea pe surdul. Abia la capătul rutei îmi explică pe un ton arogant, mânios şi repezit, că trebuia să stau din timp în picioare, lângă uşă, dacă am vrut să oprească. Am încercat să-i explic că e obligat să oprească automat la toate staţiile, indiferent dacă intuiţia sau deducţiile îi sugerează că nu o să coboare sau urce nimeni, dar n-am făcut decât să-l irit şi mai mult. Acum deja gesticula şi urla cu spume la gură să nu-l învăţ eu ce să facă şi care îi sunt datoriile. Deshise uşa din faţă, cea care pretindea mai înainte că nu funcţionează, ca să scape mai repede de mine.

Nu mi-a rămas decât să reţin numărul de troleibuz al şoferului nesimţit, care este 1678, de pe ruta 28, în speranţa că responsabilii se vor autosesiza până voi întocmi o cerere în acest sens, pe care urmează să le-o înmânez în vederea redresării stării de lucru.