Sărbători îndurerate!

Majoritatea creştinilor au impresia că sărbătorile ar trebui să fie un ospăţ necurmat şi îşi imaginează că acum 2000 de ani o fi fost aceeaşi atmosferă în vieţile celor care au prins primul crăciun.

Dacă te gândeşti la Iosif, înainte să fi fost anunţat de înger ce se întâmplă cu Maria, probabil tânăr şi cu multe vise, îţi poţi da seama ce traumă a trăit când a aflat că logodnica sa era însărcinată. Durere, dezamăgire, depresie, deprimare…

Dacă te gândeşti la vestea pe care a primit-o Irod că s-a născut un ALT împărat şi la tulburarea care a cuprins nu doar casa regală ci tot Ierusalimul (obişnuit cu stilul odios, macabru al măcelarului Irod) care se întreba ce măcelărie va mai înfiinţa Irod pentru înlăturarea oponenţilor, ţi-ar fi greu să crezi că acel crăciun a fost doar colind.

Dacă te gândeşti la orăşelul Betleem, împrejurimile lui şi ţipetele mamelor de acolo cărora li s-au ucis pruncii într-un măcel odios ţi-ar fi greu să spui despre crăciun că a fost bucurie şi numai zâmbet.

Dacă te gândeşti şi că în câteva ceasuri Irod a înfiinţat şi umplut în acelaşi timp un întreg cimitir de copii evrei, un cimitir neamenajat ci unul întins pe o suprafaţă mare geografică, ţi-ar fi destul de greu să crezi că acolo au fost nu răcnete ci veselie şi băutură.

Când citeşti că Irod s-a tulburat sau că s-a mâniat îţi imaginezi cel mult o stare de iritare excesivă însă Cezar spunea că ar dori mai degrabă să fie porcul lui Irod decât fiul său pentru că a retezat fără milă capetele a trei dintre fii săi. Un astfel de împărat nebun s-a pornit pe urmele Pruncului.

Gândeşte-te la încordarea lui Iosif care în vis află că Pruncul este urmărit nu pentru a primi din nou daruri ci pentru a fi masacrat de un împărat odios şi care făcea exces de nebunie. Gândeşte-te că a trebuit să fugă chiar “de sărbători” până în Egipt pentru a-şi salva Pruncul şi imaginează-ţi-l cum fugea fără maşină, în frig şi cu pericolul în spatele umbrelor.

Un crăciun sângeros, înfricoşător, plin de moarte, teroare, teamă, fugă, groază.

Au lipsit de acolo bucuria, cântecul, credinţa, darurile, protecţia divină sau încântarea? nu! Dar nu acestea au fost singurele sentimente care au însoţit crăciunul, ba chiar primele dintre ele au fost cele de frământare îndelungă sufletească şi dezamăgire profundă.

Spun că ar trebui să nu mai sărbătorim? nu ci spun că ar trebui să trăim şi durere, frământare, dezgust, pocăinţă şi multe alte stări de dorit. Cred că prea multa bucurie ne-a furat adevărata atmosferă a sărbătorilor.

Sărbători îndurerate!