„Cu capica’n buznari!”
Motto: „Pînă dă nuca mă ocup de cireaşă”
Port ideea acestui material mai bine de jumătate de an, dar l-am scris acum două săptămîni, cînd, într-o discuţie cu prietena mea, s-a născut titlul pe care l-aţi putut citi. De fapt, nici titlul şi nici motto-ul nu-mi aparţin, ele fiind împrumutate din creaţia popular-orală moldovenească, iar la capitolul acesta, este binecunoscut faptul că noi suntem mari „inventatori”.
Am inventat cuvinte şi îmbinări de cuvinte pe care nu le găseşti nici într-o limbă, am inventat reguli gramaticale şi stilistice (nemaivorbind de cele fonetice) care ne-au făcut, deja, celebri în vecinătatea imediată şi, culmea inventivităţii – am născocit propria noastră limbă: limba „moldovenească”!
Nu vă pare ceva cunoscut? Parcă mai citisem cînd eram mic ceva de felul acesta şi mă amuzasem foarte mult la timpul cela, fără să-mi dau seama de tot tragismul situaţiei. Credeam că sunt doar nişte personaje şi ţări inventate cu o limbă inventată de britanicul Jonathan Swift, pentru hazul copiilor. Abia mai tîrziu am realizat despre ce era vorba acolo („eternul” conflict dintre Marea Britanie şi Irlanda care au aceeaşi istorie, aceleaşi tradiţii şi aceeaşi limbă, practic) şi am făcut, spre dezamăgirea mea profundă, inevitabila paralelă dintre lumea inventată de Swift şi cea „semi-inventată” în care trăim noi acum. Spun „semi-inventată” pentru că nu pot să numesc altfel o ţară, cu o conducere care se vrea europeană, dar, care, în acelaşi timp, îşi inventează o limbă şi o istorie nouă, de parcă ne-am sfii de cea adevărată!
Folosindu-se de inventivitatea caracteristică moldovenilor, Vasile Stati, tot moldovean şi el, inventează (iertată-mi fie repetarea) un dicţionar (atenţie!) moldo-român!!!
Nu era de ajuns faptul că limba noastră, săraca, este schimonosită şi aşa de diferite rusisme (care pe parcurs au suferit unele modificări şi azi nici rusisme nu le putem numi), aceste schimonosiri mai sunt şi legale acum!
La prima vedere limba „moldovenească” pare o nerozie, dar la o analiză mai minuţioasă se observă o rea-intenţie vădită, o încercare de dezinformare şi manipulare a maselor (care pe alocuri are deja efecte). Suntem unul dintre popoarele posesoare a unei limbi de excepţie, care vrăjeşte auzul prin frumuseţea şi melodicitatea ei, de aceea nu avem dreptul să ne batem joc de ea, aşa cum o facem noi!
Limba română a devenit pentru noi, moldovenii dintre Prut şi Nistru, mai degrabă o modă. Păcat că tinerii consideră propria limbă o modă iar bătrînii o necesitate impusă. Cel mai straşnic este, însă, faptul că această pseudo-limbă există, cu predilecţie la sate şi este compusă dintr-un amalgam de rusisme, combinate cu regionalisme plus diferite sintagme inventate de mintea năstruşnică a conaţionalilor noştri care spun că : „pînă dă nuca mă ocup de cireaşă” (avînd în vedere micul bussines cu fructe practicat aproape de toţi locuitorii satelor).
Conducerea de vîrf ne-a inventat o altă limbă, ne trimite la munci peste hotare (trebuie cineva să ridice bugetul de stat) iar cetăţenii noştri se gîndesc doar la bani, la aşa-zisa tendinţă de a avea „o capică’n buznari” care le-ar permite să-şi poată „ţinea” familia. Eu, fiind născut la sat, îmi dau bine seama cît le este de greu oamenilor din localităţile rurale să se simtă „oameni”. E straniu, dar adevărat faptul că pe ei anume acea „capică” îi face să se simtă cu adevărat importanţi! Şi toate acestea din cauza mizeriei economice în care trăim de mai bine de 15 ani, şi care îi împinge pe cetăţenii noştri să meargă la munci „negre” peste hotarele ţării, acolo unde sunt exploataţi de către „stăpînii” lor.
Dar să ne întoarcem la fenomenul limba „moldovenească” care cucereşte noi terenuri anume pe solul fertil al satelor, acolo unde „moda” vorbirii limbii române este încă foarte rar întîlnită, chiar (atenţie!) şi la profesorii de l. şi lit. română, care vorbesc o limbă stîlcită, învăţată, chipurile, la timpul lor la institut, şi care nu au trecut recalificarea studiilor din aroganţă sau poate din sfiala necunoaşterii.
Avem o problemă cu limba şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Puţini dintre noi vorbim limba română (care este de fapt limba noastră istorică), ceilalţi vorbind aşa-zisa limbă „moldovenească”, cultivată şi de conducerea de vîrf pe propriul lor exemplu.
Mai nou, sunt moldoveni care cad în extremităţi numite: influienţa limbii engleze (de ăştia sunt tot mai mulţi şi mai mulţi) şi a unei limbi uşor „ţigănite”, care include în lexicon cuvinte neromâneşti ca: mişto, gagică ş.a.
De ce să nu vorbim şi să ne mîndrim cu limba noastră română, care este atît de frumoasă şi bogată, ci să inventăm fel de fel de pseudo-limbi care nu ne fac cinste. Oare a ajuns marea cultură românească, din care fără îndoială facem parte şi noi, să fie pîngărită făţiş, fără ca nimeni să ia atitudine?!
Sursa
2009-12-23 15:15:00