M-ai dezămăgit, Orange

Demult trebuia să scriu acest articol. Încă de la sfârşitul verii. Am tot amânat crezând că poate-poate Orange şi-ar reabilita imaginea în faţa mea. N-a fost să fie.

Anul trecut aveau o opţiune cu minute internaţionale. Dacă aveai sub 26 ani şi-aveai activat Orange Young, îţi puteai lua un pachet de 60 minute internaţionale cu doar 2 euro. Comparativ cu Orange-ul din Moldova, mi se părea fantastică opţiunea asta. Doar cu 2 euro puteam să vorbesc cu cei de acasă o oră întreagă. Aproape gratis. Pe la mijlocul lui august a dispărut brusc “oferta”, iar când sunam acasă, chiar dacă aveam activată opţiunea, îmi consuma creditul (şi încă cum! :) ). Am sunat la un operator ca să mă lămurească şi pe mine. De la început nu ştia ce să-mi zică, m-a rugat să aştept şi a venit şi cu explicaţia – de azi înainte Moldova şi ţările estice nu sunt eligibile pentru opţiunea lor. Mi-a recomandat să folosesc în continuare această ofertă, voi putea suna oriunde – în Europa, America şi Canada . orangeL-am întrebat atunci ce-nseamnă pentru el “Europa”. Teoretic eu învăţasem la şcoală că Europa geografică, ca parte a lume, ţine până la munţii Ural.Îl întreb încă o dată: poate ţările membre UE. Bâlbâit, dar mi-a zis că pot apela doar utilizatorii de telefonie mobilă şi fixă din ţările membre UE, plus SUA şi Canada. De-atunci am renunţat eu la opţiunea lor, oricum cu prietenii şi rudele plecate în occident vorbesc aproape zilnic pe internet.

Cu vreo 2 zile în urmă primesc (de fapt, în fiecare zi primesc sms-uri cu reclamă de la Orange, ceea ce uneori devine deranjant) un sms de la ei în care mă anunţă că dacă-mi reîncarc contul cu 6 euro şi mai mult şi dacă trimit înainte de asta un sms la un număr cu un text, voi primi 70 minute internaţionale. Eram sceptică în privinţa termenului “internaţional” folosit de ei, aşa că mi-am zis să-i sun să văd cât de “internaţionale” sunt minutele despre care vorbesc ei. Operatorul îmi zice că voi putea suna oriunde în afara României. Eram sceptică şi de data asta, dar am mers totuşi şi mi-am reîncărcat contul cu 7 euro, am urmat instrucţiunile, am primit un mesaj că am 70 minute internaţionale. Am sunat în Moldova, vorbisem vreo 4 minute, iar când mi-am verificat creditul – surpriză, minutele mele internaţionale au rămas intacte, în schimb, dacă mai stăteam la taclale cu mama încă vreo câteva minute, puteam rămâne fără credit. ;)

Cât de bun n-ar fi Orange, după vacanţă cred că voi trece  la Cosmote, măcar la ei minutele internaţionale sunt chiar internaţionale. :D


Sursa
2009-12-16 16:53:47



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog