14_10

ataşamentele mă dor
când câinii albi nu se întorc acasă
pierduţi în jocul de lumini
mă dor frunzele moarte ce cad în ochii mei
mă devorează astăzi toamna
sunt un străin
în ceaţa de neon mă pierd
şi plâng
trist pasager închis între cernite geamuri
mă dor urmele tale pe pavaj
mă dor oamenii cărora le ţin mine culoarea ochilor
şi desenul amprentelor de pe degete
va-ţi scurs în mine prea adânc
prea dulce
prea de tot
mă dor ataşamentele…