Va vad pe tats cum ma vad pe mine

Dar scrie, scrie. Nu de alta, dar maine ei vor deschide pagina si-ti vor citi scriitura (sic!). Ei, cetitorii, cu ceaiul de dimineata in mana sau cu cafeaua (care te face sa crezi ca astazi vei fi (si) mai bun decat ieri) iti vor sorbi cuvintele odata cu lichidul dulciu-amarui, aramiu (lucid?) sau negru, schimband vinile lor dulcii-amarui pe cuvintele tale pe care le vor considera hazlii, intortocheate si goale, darimate, scoase dintr-o carte sau blog sau mai stiu eu, din inscriptiii pe vieceuri sau cetati vechi (sau de pe peretii de le unesc pe cele doua , sub sunete de cimpoi), si iti vor clipi plictisiti, sau iti vor clipi amuzati, sau nu iti vor clipi deloc, sau vor mai sorbi odata inainte de apasa x in coltul din dreapta sus.

Dar scrie, fiindca vinile lor nu sunt si ale tale, fiindca tu esti inaripat de dorul lor de refugiu, fiindca tu esti inzestrat cu harul scrierii de dragul scrierii, fiindca tu esti fericit sa fii tu si nu recunosti altfel de fericire. Sau nu?

Scrie, chiar daca cuvintele nu vor sa se rupa din tine, chiar daca cuvintele refuza sa fie personificate, chiar daca ele nu vor sa refuze, chiar daca ele nu pot sa vrea, chiar daca ele nu. Scrie, pentru ca altii scriu usor, cu zimbetul pe buze, cu cuvintele pe zimbet, cu metaforele dupa ureche si stirile pe cealalalt tab. Pentru ca vina ta nu e vina lor. Pentru ca ei vor si pot, iar cuvintele lor au glas si umblet, si trup si suflet si se cracesc pe pagina. Pentru ca inca nu ninge.