Merit o viata mai buna!
Acest material apare si in ziarul "ACASA" din Toronto, CanadaŞtiu că multă lume vrea să ştie adevărul despre Canada, ţara care primeşte mii de emigranţi anual, dar fiecare poveste de viaţă este diferită. Eu percep realitatea altel decît vecinul meu de scară care este din Africa, colegul de bancă din China sau patronul la care lucrează soţul meu care este din Japonia.
Povestea mea
De 7 săptămîni viaţa mea a luat o întorsătură la 180 de grade. Mi-am părăsit ţara, familia, prietenii, serviciul şi am adoptat un nou stil de viaţă. Am ales Canada din motive lesne de înţeles. Această ţară, care se află la mii de kilometri de Chişinau îmi oferă stabilitate, siguranţă şi încredere în ziua de mâine. Am fugit de comunism, de sărăcie, de clanul Voronin care guverna în toate sistemele din ţară, am fugit de hoţie şi corupţie. În primele săptămîni de Canada am realizat că pe aici nu curg rîuri de lapte şi miere. Mi-am dat seama mai tîrziu că trebuie să munceşti ca un cal dacă vrei să îţi atingi scopurile. Agenda îmi este şi azi plină de “TREBUIE”: să învăţ engleza, să mă reprofilez ori să mai fac o facultate, să îmi înscriu copilul la grădiniţă, apoi la o şcoală bună, să fac nu ştiu cîte luni de volunteering apoi să îmi găsesc un job mai bun, etc.
Românii îi ajută pe basarabeni
Cînd am venit în Toronto credeam că îmi fuge pămîntul de sub picioare. Acest oraş gigant este practic cît Basarabia noastră de mare. Dar am venit ca acasă. Ne aşteptau aici plini de nerăbdare să ne vadă după aproape trei ani de la despărţire fratele soţului şi familia sa. Cîteva zile mai tîrziu am ajuns să asist la o slujbă religioasă la biserica ortodoxă românească “Sfîntul Ilie”. Întîmplarea a făcut să dau de oameni cu sufletul mare, printre ei zeci de români disponibili să mă ajute necondiţionat. Am fost surprinsă că m-au ajutat aşa de mult, eu fiind din Republica Moldova, unde tot timpul s-a creat stereotipul că românii vor să ne cucerească şi să ne conducă după bunul lor plac. I-am întîlnit pe aceşti oameni fie în scara blocului, la cursurile de engleză, la serviciu sau pe stradă. Fiecare m-a ajutat cu ce a putut. Cineva mi-a dat un sfat bun, altcineva mi-a dat mobilier pentru noua mea casă, sau i-a spus soţului de un job pentru început, cineva mi-a dat pe gratis o masină… .
“Acasa”
Totodată am cunoscut-o pe Magdalena Manea, redactorul-şef al ziarului pe care îl ţine-ţi acuma în mână. Această doamnă m-a încurajat să merg la primul meu interviu pentru a obţine un job part-time. Tot ea a vrut să apropie mai mult Basarabia de România şi a alocat spaţiu în ziar pentru a publica materiale despre ţara în care m-am născut. Aşa am simţit că sunt un pic şi eu acasă şi că nu e atît de crudă realitatea după cum încercam să o colorez în nuanţe cît mai sumbre.
Haloween
Despre Haloween am auzit la televizor sau în filme. Nu ştiam ce reprezintă această sărbătoare şi cît de fascinantă poate fi seara de 31 octombrie. Şi ca să înţelegem mai bine totul, la căderea nopţii am îmbrăcat cu toţii măşti fioroase şi am mers la speriat fantomele de la casele oamenilor. După “trick-or-treating-ul” obişnuit copiii noştri se alegeau cu dulciuri, obicei similar întîlnit şi în ţara noastră în timpul sărbătorilor de iarnă.
Primul job
După trei săptămîni de nimic, mi-am găsit în sfîrşit un job part-time. Nu-mi păsa unde trebuia să lucrez şi ce urma să fac. Eram pregătită pentru orice. Am luat interviul din prima şi a doua zi mă văd la serviciu. Eram gata să muncesc cît mai multe ore numai ca să pot să-mi întreţin familia, căci eram prima norocoasă care îmi găsisem job, iar soţul a fost nevoit să facă babysitting.
Metroul? Ce-i asta?
La Chişinău nu aveam sistemul canadian TTC, metrou sau multiculturalismul pe care îl întîlneşti zi de zi aici. Zeci de limbi auzi pe străzile oraşului ori în transport. În stînga spaniolă, în dreapta chineză, italiană, franceză, rusă sau portugheză. Acum totul mi se pare ceva obişnuit de parcă trăiesc în acest oraş de ani de zile.
În loc de happy end
Mulţi emigranţi oscilează permanent între rămînerea în Canada şi întoarcerea în ţara de baştină. Zi de zi trăiesc şi eu cu acest gînd. Motivele sunt simple şi lesne de înţeles. Totul variază între satisfacţiile profesionale şi materiale. Se mai adaugă aici şi insatisfacţiile care te bîntuie după ce trăieşti ceva ani departe de familie şi prieteni.
De obicei oamenii vin în Canada pentru ca sunt complet nefericiti de nivelul de dezvoltare economică la care au ajuns, alţii ca sa ofere copiilor lor un viitor mult mai bun, altii pentru ca sunt sătui de coruptie şi de sistemele de guvernare, etc. Dar zi de zi trăiesc cu acuzaţiile precum că am fost o laşă şi mi-am părăsit ţara, că nu am fost destul de puternică să lupt acolo şi, probabil cineva mă arată cu degetul. Înghit în sec şi mă gîndesc că am venit pentru copilul meu, care merită o viaţă mai bună. Dar poate si eu o merit?
kkuuu
Sursa
2009-12-09 19:35:07