În căutarea Dumnezeului pierdut

Există oare Dumnezeu? Cine de fapt e creatorul? Cine pe cine a plămădit, Dumnezeu l-a creat pe om, sau omul l-a creat pe Dumnezeu? Uneori am impresia că el nu există, că omul l-a inventat pentru ca El să-i servească drept scop, aspiraţie. Dumnezeu este omul perfect, este idealul către care tinde omul, iar viaţa nu-i decât o încercare a omului de a deveni Dumnezeu. Divinul este punctul culminant al existenţei umane, doar acel care l-a atins poate spune că nu a trăit în zadar.

Nu ştiu pe cât de adevărate pot fi aceste constatări, însă ele mă fac să-mi pun o altă întrebare poate mai absurdă şi mai fără de răspuns ca cele de mai sus: de ce ar avea omul nevoie pentru a deveni Dumnezeu? Şi iată că mi se conturează şi răspunsul: singurul lucru de care are nevoie un om pentru a deveni Absolutul este înţelepciunea. Fiindcă având orice, dar neavând înţelepciune omul poate pierde totul, şi neavând nimic, dar având înţelepciune omul poate dobândi orice.

Când spun Dumnezeu nu mă refer neapărat la Dumnezeul căruia i se închină preoţii care spun că în curând va fi sfârşitul lumii şi pe cei păcătoşi îi va distruge. Dumnezeul meu se află în mine. Eu sunt Dumnezeu. Dar dacă se dovedeşte că Dumnezeul popilor există, atunci eu voi avea să-i pun multe întrebări, ca de exemplu de ce a lăsat ca oamenii să sufere atâtea mii de ani, de ce există durere, suferinţă, ură???

Dar dacă nu va dori să-mi răspundă, poate să mă distrugă. Eu nu vreau să trăiesc în lumea lui!!!