Din puţul gândirii lui Eugen Tomac
Vom demonta astăzi, cuvânt cu cuvânt, afirmaţiile lui E. Tomac din emisiunea postului de radio “Vocea Basarabiei” – Forum Radio (din data de 04.12.2009).
O vom lăsa la o parte pe doamna senator PD-L Mihaela Popa, prezentă şi ea la emisiune, şi nu din lipsa de respect, ci pentru că întreg discursul domniei sale s-a axat pe nişte mătuşi care nu candidează la postul de Preşedinte al României. Mai mult, pentru doamna Popa, Traian Băsescu este pandişpanul politicii româneşti.
Eugen Tomac i se lăuda domnului Arcadie Gherasim care, la rândul său îl lăuda pe Traian Băsescu, că de fapt el a modificat Legea cetăţeniei române. De asemenea, nu înţelegem de ce hăhăia întrerupt, scăpând câte un icnet, de parcă nu ar mai fi avut aer. Şi aerul îţi iese din piept atunci când minţi.
Înainte de a trece la fondul problemei, am dori să menţionăm că un individ care nu ştie să citească, elementar, o lege, nu poate să fie iniţiatorul unei Ordonanţe de Urgenţă (decât dacă i-o pune cineva în faţă). Din gura acestui E. Tomac a ieşit următorul porumbel: “Domnule Gherasim, citiţi articolul 14 alineat C)”. Domnule Tomac, se spune “articolul 14, litera C)”. Dar nu asta este marea problemă. Problema este că acest individ nu a menţionat, cum era firesc, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă, lege la care au muncit alţi oameni decât cei de la PD-L.
Individul mincinos se umfla în pene spunând că el a contrasemnat Ordonanţa de Urgenţă nr. 36/2009, alături de Emil Boc şi Dan Nica. Ni se pare interesant că în acele zile, Ministrul Cristian Diaconescu, pentru care a contrasemnat Tomac, se afla într-o vizită oficială la Londra. Iată cum, un copil de mingi fugit de-acasă ajunge să-şi tragă plapuma cetăţeniei române, minţind, poate-poate mai abureşte vreun basarabean.
Cu ce noutăţi a venit această OUG nr. 36/2009?
Dintr-o analiză a legislaţiei anterioare acesteia, vedem că nu a venit cu nimic deosebit. Potrivit acestui act, contrasemnat de Tomac, categoria persoanelor care pot solicita redobândirea cetăţeniei române a fost extinsă pe linie descendentă până la gradul III. Dar descendenţii de gradul II reprezintă generaţia actuală!
Prin urmare, cei de gradul III sunt generaţia de mâine şi nu pot beneficia în nume propriu de dispoziţia acestei ordonanţe de urgenţă. Astfel, constatăm că această măsură are efecte juridice doar în cazuri izolate. Deşi, aparent, a fost eliminată condiţia îndeplinirii termenului de patru ani de şedere temporară în România, acest termen a fost reintrodus printr-un act legislativ ulterior (Legea nr. 171/2009). Mai mult, s-a afirmat de către reprezentanţii Guvernului (Boc, Tomac şi compania) că etapa interviului de limbă a fost eliminată pentru cei care solicită redobândirea cetăţeniei române. Este o afirmaţie eronată, întrucât, în cazul acestor persoane, interviul nu a existat nici de jure şi nici de facto.
“Opera” marelui E. Tomac este de fapt o perdea de fum.
E. Tomac, iniţiator de Ordonanţe de Urgenţă ar trebui să ştie că orice ordonanţă se aprobă şi se respinge printr-o lege. Unica autoritate legiuitoare a ţării este Parlamentul şi nu Eugen Tomac. Modificările consistente ale acestei “opere” tomacisto-bocciene au aparţinut PSD-ului şi au fost votate de întreg Parlamentul României.
Iată care sunt acestea:
1. Numărul membrilor Comisiei de la Direcţia Cetăţenie. Acest număr a fost mărit de la 8 la 15, în vederea eficientizării activităţii de procesare a cererilor de redobândire/acordare a cetăţeniei.
2. Dreptul de a depune cererea de redobândire sau acordare a cetăţeniei române la Direcţia Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în România vor putea depune cererea de redobândire ori acordare a cetăţeniei române la Direcţia Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, după obţinerea dreptului de şedere, potrivit legii. Forma actuală a legii prevede faptul că aceste persoane pot depune cererea doar după împlinirea unui termen de 4 ani de la momentul obţinerii dreptului de şedere.
3. Publicarea ordinului Ministrului Justiţiei de acordare sau redobândire a cetăţeniei române în partea I a „Monitorului Oficial” al României. Acest ordin nu va mai fi publicat în partea I a „Monitorului Oficial” al României, ci doar comunicat persoanei căreia i se acordă sau care îşi redobândeşte cetăţenia.
4. Emiterea ordinului Ministrului Justiţiei de acordare sau redobândire a cetăţeniei române. Ordinul Ministrului Justiţiei de acordare sau redobândire a cetăţeniei române va fi emis de îndată, spre deosebire de forma actuală a legii, potrivit căreia, acesta se emite în termen de 30 de zile de la data constatării îndeplinirii condiţiilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române. Ulterior emiterii, ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se va comunica solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, spre deosebire de actuala formă a legii, care nu delimitează un termen de publicare a ordinului în „Monitorul Oficial”, lăsând la discreţia autorităţilor stabilirea acestui termen.
5. Capacitatea oficiilor consulare. A fost eliminată prevederea legală care limita capacitatea oficiilor consulare de programare a persoanelor care solicită redobândirea cetăţeniei române la 30.000 de dosare pe an, pentru fiecare oficiu consular.
6. Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române. Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă şi poate fi supusă recursului la secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Forma actuală a legii limitează dreptul solicitantului de a ataca ordinul de respingere a cererii de redobândire doar la Curtea de Apel Bucureşti.
7. Reorganizarea Direcţiei Cetăţenie. Începând cu 1 ianuarie 2010, va fi iniţiat procesul de reorganizare a Direcţiei Cetăţenie, prin transformarea acesteia în Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, având în subordine puncte de lucru pe teritoriul României, respectiv în judeţele de la graniţa de est a României precum şi în marile centre universitare. Obligaţia implementării acestei măsuri revine Guvernului României, care va decide asupra acestui aspect în perioada imediat următoare.
În continuare, vedem că Tomac se laudă că le-a dat cetăţenie tuturor studenţilor basarabeni din România, prin eliminarea termenului de 4 ani de şedere în România (termen anulat, precum am menţionat mai sus, de prevederile Legii nr. 171/2009). Domnule Tomac, din păcate, vă anunţăm că nu le-aţi dat cetăţenie studenţilor basarabeni, ci v-aţi făcut că o daţi. Este bine însă că nu v-aţi făcut că daţi cetăţenie şi studenţilor basarabeni din Basarabia. Probabil că, la viitoarele alegeri, o să vă faceţi că le daţi cetăţenie română tuturor basarabenilor (tineri şi bătrâni), ba chiar tuturor pământenilor de pe Terra şi din staţiile orbitale.
Următoarea afirmaţie tomacistă – “Nu poţi găsi o soluţie diplomatică să-i spun tatălui meu că ne aflăm peste hotarele României pentru că aşa am vrut noi. Preşedintele a avut curajul să condamne ferm consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi a condamnat comunismul”.
Chiar atât de limitat vă credeţi tatăl, domnule Tomac? Toţi basarabenii ştiu că românii au fost despărţiţi fără voia lor. Diplomatic trebuie să vă comportaţi atunci când ieşiţi în lume şi tot diplomatic trebuie susţinută cauza basarabeană în capitalele occidentale şi cele răsăritene. Idolul dumneavoastră, însă, are un comportament mitocănesc. Din acest motiv îl evită preşedinţii ţărilor europene pe la conferinţele europene, din acest motiv îi costă atât de mult gazul pe români, din acest motiv îl priveşte Putin cu nepăsare. Iar dacă vă este străină diplomaţia, domnule Tomac, aş vrea să vă văd, cu curajul pe care îl afişaţi, cu arma în mână, apărând liceele româneşti din Tiraspol. În caz contrar, “Ciocu’ mic”, cum spunea cineva de la PD-L.
“Am analizat subiectul RM în programele candidaţilor, oferta lor. Efortul constant al Preşedintelui din 2005 încoace [...]”
Care efort? Aveţi ceva concret? Dar nu ne luaţi vă rog cu condamnarea pactului Ribbentrop-Moloov şi a comunismului, căci astea sunt chestiuni generale, vagi şi mai ales neîmplinite. Băsescu, cu alte cuvinte, nu are onoare şi nu se ţine de cuvânt. Foştii securişti se plimbă astăzi prin parcuri, România nu şi-a recăpătat înapoi teritoriile pierdute şi basarabenii aşteaptă ani în şir cetăţenia română. Ăsta e Băsescu pe care ni-l băgaţi dumneavoastră pe gât.
“La est de România trăiesc români care vorbesc aceeaşi limbă ca şi românii de la Vaslui, Iaşi şi Huşi”
Ni se pare interesant localismul domnului Tomac. Îl bănuim de moldovenism.
Domnul Gherasim, iubitor de Băsescu, a pus următoarea întrebare: “De ce a spus Traian Băsescu faptul că România nu poate fi scoasă la mezat?”
Anticipând răspunsul slugarnic al PD-L-iştilor, îi spunem domnului Gherasim că România poate fi scoasă la mezat dacă o vrea sufleţelul Elenei Udrea. Afară de asta, românii pot fi mânaţi ca o turmă, la vot, să-şi pună ştampila pentru EBA, o mare “valoare” a politicii româneşti. Este interesant de văzut că firma cu care se mândrea Băsescu că ar fi obţinut un contract de 250 de milioane de dolari de la ruşi este condusă de un apropiat al lui Băsescu, condamnat la 12 ani de închisoare în dosarul “Flota”, ieşit de acolo din motive de boală. România nu e scoasă la mezat, dar toate contractele importante sunt negociate, la nivel de stat, în favoarea clanurilor din jurul lui Băsescu.
“Am acordat anul acesta 3200 de burse pentru studenţii basarabeni, faţă de 2300 câte erau anul trecut. Ministrul Andronescu nu a dorit acest lucru.”
Dacă Ministrul Ecaterina Andronescu nu dorea acest lucru (a se citi “nu-şi punea semnătura”), cei 900 de studenţi basarabeni nu mai ajungeau în România anul acesta. În plus, minţiţi cu neruşinare, aşa cum aţi fost învăţat la şcoala de partid, că aceşti studenţi au beneficiat de burse. Ei nu au beneficiat de burse, ci de locuri la fără taxă. Este o deosebire fundamentală între aceste două situaţii. Unii au bursă şi sunt scutiţi de taxa consulară şi costul permisului de şedere, ceilalţi nu!
“În plină criză economică, Băsescu a dat burse”
Corect era “Statul român a dat burse studenţilor români din Republica Moldova”. Noi nu suntem adepţii formulei “Statul sunt eu.”.
Cu referire la dosarele de redobândire a cetăţeniei române rătăcite la Bucureşti, Tomac i-a sugerat lui Gherasim să-l “întrebe pe Titus Corlăţean”.
Este un răspuns demn de un Secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe al României, plătit din banii contribuabilului român, care tocmai se lăuda că ale lui sunt chinurile facerii OUG nr. 36/2009.
“Am insistat personal ca această agenţie (a cetăţeniei române) să aibă direcţii teritoriale la graniţa cu Moldova”
Cum s-a manifestat această insistenţă a dumneavoastră? Din câte ştim noi, această agenţie a fost reglementată prin Legea pentru aprobarea OUG nr. 36/2009, fiind inclusă într-un amendament propus de nişte deputaţi PSD. Totuşi, nu ştim cum v-aţi implicat. Aţi fost cumva a cincea roată la căruţă? Aţi pus o vorbă bună pe lângă specialiştii de la Ministerul Justiţiei? V-aţi rugat seară de seară pentru împlinirea acestui vis care nici nu este al dumneavoastră?
Nu ştim, domnule Tomac, cum aţi ajuns într-un post atât de mare, dumneavoastră fiind atât de mic. Sunteţi un poet care nu a scris, deocamdată, nicio poezie.
Sursa
2009-12-05 16:05:33