despre regimul de vize cu UE si mega-conferinta a viceministrilor de externe europeni organizata de Moldova

Comentariu pe marginea postarii precedente:

La conferinta de presa din 25 iulie Presedintele Vladimir Voronin s-a aratat destul de optimist cu privire la posibilitatea ca regimul de vize cu UE sa fie liberalizat chiar pana la sfarsitul acestui an, astfel incat cetatenii moldoveni sa poata calatori in spatiul Schengen “in aceleasi conditii ca si cetatenii din noile state membre UE”. In particular, Presedintele Voronin a spus ca:

Acordul de facilitare a regimului de vize este deja in vigoare. Acum se lucreaza la exinderea prevederilor lui asupra tutoror cetatenilor care calatoresc in UE si la obtinerea unui regim liberalizat de vize, “cum au toate statele membre UE”. Uniunea Europeana ne-ar fi promis ca pana la sfarsitul anului va incerca sa solutioneze aceasta problema. Pentru asta este important de convins nu doar Brussels-ul, dar si toate statele membre UE. In acest scop Moldova va organiza la Chisinau la 24 august o conferinta cu toti viceministrii de externe europeni. Mai mult de jumatate din acestia deja si-au confirmat participarea. Aceasta initiativa reprezinta o oportunitate excelenta pentru a convinge UE sa ne acorde un regim liberalizat de calatorii.

Presedintele are dreptate atunci cand sublinieaza ca este foarte important de lucrat cu toate statele membre UE, nu doar cu Brussels-ul. Asa este. Pana acum, insa, in majoritatea capitalelor europene in care avem misiuni diplomatice s-a creat o alta impresie, ca dimpotriva Moldova disconsidera rolul statelor membre. (Altfel nu si-ar fi permis sa trimita in aceste tari ambasadori inadecvati si incompetenti).

Restul afirmatiilor domnului Voronin sunt in divort cu realitatea:

Acodul de facilitare a vizelor nu este in vigoare. Acest lucru se va intampla doar in ianuarie 2008. UE niciodata nu a promis ca ne va ajuta sa obtinem liberalizarea regimului de vize, cu atat mai putin pana la sfarsitul acestui an. Moldova nu este nici pe aproape de liberalizarea regimului de vize cu UE. Conferinta viceministrilor de externe nu se convoaca la Chisinau, ci la Brussels. Aceasta nu este “o idee minunata”, ci una nereusita, care pe deasupra si se realizeaza prost. Nici vorba de “peste jumatate de viceministri” care ar fi confirmat deja participarea. In general, sa zicem bodaproste, daca pana la urma vin macar 4-5. Reuniunea in cauza nu poate aduce nici un fel de schimbari in bine a politicii UE fata de Moldova, in general, si in problema regimului de vize, in particular. Avansarea relatiilor Moldovei cu UE se face nu prin organizarea de conferinte, ci prin actiuni si reforme.

Sa le luam pe rand. Acordul de Facilitare a regimului de vize a fost parafat la 25 aprilie si va intra in vigoare abia in ianuarie 2008, dupa ce va fi semnat si ratificat. Acest document prevede simplificarea procedurii de obtinere a vizelor doar pentru un numar limitat de categorii de persoane, calatorii fara vize pentru posesorii pasapoartelor diplomatice, mentinerea taxei de viza la 35 euro si o serie de alte inlesniri de ordin secundar (bunaoara, reducerea cu cateva zile a termenului de examinare a solicitarii de viza).

In paralel cu Moldova, Uniunea Europeana a negociat si parafat acorduri similare cu toate tarile din Balcanii de Vest, in timp ce cu Rusia un astfel de acord deja a intrat in vigoare, iar cu Ucraina va intra in vigoare in urmatoarele luni. Unii oficiali si diplomati moldoveni s-au grabit sa declarat public ca Moldova ar fi reusit sa obtina de la UE mai multe facilitati decat Ucraina sau Rusia. Nu am vazut documentul parafat, dar pana la proba contrarie, inlcin sa-i cred pe negociatorii Comisiei Europene care mi-au spus ca Acordul cu Moldova este practic identic cu cel ucrainean.

Mai mult, documentul moldovenesc practic nu a fost negociat, fiind parafat doar cu niste modificari minore proiectul propus de Comisie. In realitate, o spun aceeasi expertii de la Brussels, acordul cu tara noastra a fost negociat cel mai putin si cel mai rapid din toate. In mod paradoxal, dupa ce a pornit negocierile cu ambitii maximaliste insistand pentru un regim liberalizat, Moldova a fost nevoita sa negocieze acelasi acord de facilitare, dar a facut-o la repezeala, superficial, intr-un sprint de doar 3 runde - una in martie, doua in aprilie (in timp ce alte state au avut si 6, si 9 runde; iar Rusia in general a negociat timp de 5 ani).

Experti din Comisie admit ca daca Moldova nu ar fi pornit negocierile cu stangul, avansand niste solicitari absurde, ci ar fi adoptat o pozitie rezonabila, argumentandu-si temeinic solicitarile in limitele mandatului pe care Comisia l-a primit de la statele membre in decembrie 2006, ea ar fi putut obtine mai multe facilitati. Or, Chisinaul a preferat tactica “diplomatiei de soc”. La prima runda din 9 februarie, Viceministrul de Externe a venit nu pentru a negocia, ci pentru a prezenta Uniunii un veritabil ultimatum - “nu avem nevoie de regim de facilitare, vom accepta liberalizare sau nimic”. Prima reactie a Comisiei nu a fost deloc “constructiva” si “intelegatoare”, cum s-a scris in comunicatul MAEIE, ci una plina de stuperfactie.

Dupa ce si-a revenit din socul initial, Comisia Europeana a averitzat Moldova ca se joaca cu focul si ca risca sa nu poata incheia nici macar acordul de facilitare, astfel incat moldovenii sa aiba cel mai complicat acces in spatiul Schengen din toata regiunea si sa mai si plateasca dublu pentru vize, 60 si nu 35 de euro. Pozitia Moldovei a revenit in albia normalitatii abia dupa ce Presedintele Voronin a fost anuntat oficial de la cel mai inalt nivel european despre consecintele si costurile politice pe care il va comporta refuzul Chisinaului de a negocia in baza mandatului Comisiei. Concluzia mesajului a fost simpla: ori negociati si semnati ce va propunem pana la sfarsitul lunii aprilie, ori negocierile se vor intinde pe o perioda nederminata.

Dupa aceasta, pozitia noastra se schimba peste noapte si fara a obtine nimic cu exceptia unei imagini sifonate de tara neserioasa, cu o marja de manevra redusa la minimum, Moldova incheie in regim accelerat negocierile. Acordul de facilitare este parafat la 25 aprilie cu prilejul vizitei la Chisinau a Comisarului Franko Frattini. Europenii raman cu gust amar, dar cel putin cred ca Chisinaul a inteles care sunt regulile de joc si de acum incolo nu se va mai purta adolescentin si iresponsabil.

Dar iata ca exact peste trei luni, la 25 iulie, Presedintele Voronin dintr-o data din nou vorbeste despre posibilitatea obtinerii chiar in viitoarele sase luni a liberii circulatii in Europa. In conditiile in care nici macar nu a intrat in vigoare acordul de facilitare a vizelor, seful statului fara nici o acoperire ridica asteptarile populatiei, incurajand-o sa creada in ceva ce a priori nu este posibil. Acest lucru i-a fost comunicat de UE de nenumarete ori. Si direct, si prin intermediul MAEIE. Realitatea trista este ca nici pana la sfarsitul acestui an, nici in 2008, si probabil nici in 2009-2010, Moldova nu va avea un regim liberalizat de vize cu statele Schengen.

De ce atunci dl Voronin reinvie vechea himera care deja a adus atatea prejudicii imaginii tarii si reputatiei Presedintelui? Ori, in mod deliberat, el distorsioneaza adevarul? (Poate pentru a mai ridica moralul compatriotilor, a-i descuraja sa aplice pentru redobandirea cetateniei romane, a mai acumula niste puncte in lupta cu opozitia si a exercita presiuni asupra Brussels-ului pe care sa-l santajeze spunand: “domnilor, nu avem incotro, trebuie sa gasim o solutie, deja am promis poporului, nu-l putem dezamagi”)? Ori e vorba de lipsa de discernamant si de incapacitatea de a intelege diferenta dintre dorinte si realitati? Ori el insusi este dezinformat si doar trasmite mai departe ceea ce ii spun “profesionistii”?

Se pare ca toate aceste supozitii sunt valabile intr-o anumita masura, dar in cazul de fata, cea mai importanta, cred, este ultima – Presedintele la randul sau nu este informat corect. Modul in care a vorbit el despre apropiata “mega-conferinta” a viceministrilor de externe dedicata Moldovei este cat se poate de revelator in acest sens. Dupa toate indiciile, Vladimir Voronin doar a reprodus (sigur, in felul in care a inteles) ceea ce i-a fost raportat despre pregatirile catre acest eveniment de catre Ministrul Afacerilor Externe Andrei Stratan, in ajun, la reuniunea din 24 aprilie cu factorii de decizie consacrata implementarii Planului de Actiuni.

De altfel, toate ideea conferintei apartine conducerii Ministerului si nou-numitului reprezentant permanent al Moldovei pe langa Comunitatile Europene. Aceasta initiativa isi are, probabil, originea si in dorinta lor de a demonstra “imbunatiri palpabile” in activitatea Misiunii de la Brussels dupa ce in luna februarie, la insistenta Ministrului Stratan si prin metode militienesti, a fost rechemat Ambasadorul Eugen Carpov – un diplomat de o indubitabila competenta profesionala si integritate personala. Spre deosebire de actualul Ambasador, el avea si statura, si experienta care il faceau adecvat pozitiei de sef al celei mai importante misiuni diplomatice pe care o are Moldova.

Avea insa un defect - raporta prea cinstit, ceea ce intra in disonanta cu informarile pe cat de optimiste, pe atat de nerealiste prezentate de conducerea MAEIE despre stadiul actual si perspecivele “luminoase” ale raporturilor noastre cu UE. Simpomatic este ca rechemarea ambasadorului Carpov a survenit la cateva zile dupa ce acesta a informat Chisinaul despre esecul primei runde de negocieri in problema vizelor si repercusiunile nefaste pe care persistenta in aceasta atitudine le poate avea asupra intereselor Moldovei.

Presedintele a preferat sa se debaraseze de cei ce aduc vesti incomode si proaste si se bazeza tot mai mult pe sfatul loial al celor care au insusit ce place sa auda urechilor Domnii Sale si nu au nici integritatea, nici curajul sa-l ajute sa inteleaga cum stau lucrurile in realitate.

Bunaoara sa-i spuna ca ideea organizari la 24 august a conferintei viceministrilor europeni dedicata Moldovei, pe care el atata a laudat-o, este una foarte nereusita:

• In primul rand, Uniunea Europeana asteapta de la Chisinau nu conferinte, ci reforme si actiuni concrete. De aceea, la Brussels si in multe capitale ideea conferintei a provocat o surpiza neplacuta. In loc sa se concentreze pe reforme, Moldova iroseste timpul si resursele limitate pe actiuni ce nu au nici o noima si sens practic.
• In al doilea rand, tot ce a avut de spus UE, deja a spus-o pe 18 si 19 iunie. Nu de la viceministru la viceministru, ci de la cel mai inalt nivel direct Presedintelui Voronin. Intr-o luna nu s-a schimbat absolut nimic, cu toate ca dl Presedinte a asigurat ca vor fi accelerate reformele imediat ce se intoarce la Chisinau (iar atmosfera politica chiar s-a inrautatit). De aceea, de la conferinta viceministrilor nu pot fi asteptate nici un fel de schimbari.
• In al treilea rand, chiar daca te apuci sa organizezi astfel de evenimente, intai te consulti cu cei pe parciparea carora mizezi si cu care vei coorganiza reuniunea la Brussels (caci pentru acolo, si nu la Chisinau este organizata intalnirea). Acest lucru nu numai ca nu a fost facut, dar actori cheie din Comisie si Consiliu au aflat despre convocarea conferintei practic simultan cu ziaristii moldoveni. Iar Presedintia portugheza a UE, ca si mai multe state membre, nici la inceputul acestei saptamani nu au primit invitatia.
• In al patrulea rand, nici vorba despre “mai mult de jumatate de viceministri care au cofirmat participare”, cum sustine dl Voronin. Nu este adevarat. Mai mult, din cate stiu, UE-ul este in proces de a elabora o pozitie comuna si actiona solidar, in asteptarea careia se afla acei care au avut norocul sa primeasca invitatia. Este aproape cert ca nici Presedintia portugheza, nici cineva din cele mai importante tari europene nu-si va trimite viceministri.
• In al cincelea rand, evenimente de o asemenea anvergura nu se organizeaza in cateva saptamani si la date alese arbitrar in functie de agenda Chisinaului. Este nevoie de cateva luni de pregatiri, pentru a identifica o data optima si a asigura ca cei invitati au timp sa-si rezerve in agendele timpul necesar. Astazi pe agenda UE sunt atatea subiecte care au acum nevoie de focalizarea atentiei si coordonari – de la Kosovo si Darfur, la elaborarea noului Tratat. Ce a facut Chisinaul ca sa convinga viceministrii euoropeni sa se distraga de la aceste probleme presante si sa se concenreze pe subiectul Moldovei? Mai ales ca ea cere imposibilul – sa i se dea un regim de calatorii in UE pe care nu le primesc nici tarile din Balcani cu perspectiva clara de integrare.
• Si in final, un detaliu important care se pare ca a scapat organizatorilor: 24 august, este toiul vacantei, probabil cel mai nepotrivit timp dupa sarbatorile de Craciun si Anul Nou, pentru a organizarea unui atare eveniment la Brussels.

Sursa
2007-08-03 12:00:38



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:50:19POEMUL UITĂRII —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:44:45ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI la achiziția de servicii de instruire și mentorat —» Asociaţia Obştească "Demos"
19:54:00Ciuca miștourilor —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
19:33:16KYC, AML şi AntiFraudă —» Drept MD
16:24:15Уход за кожей в осеннее время —» Beauty Egret
11:54:29Ozempicu’ săracului —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:51:38Festivalul de Teatru de Păpuși pentru Maturi Lalka tez czlowiek —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:46:10PASIENȚE —» Leo Butnaru
19:11:11Despre toxicitatea vizibilă și cea mascată —» Curaj.TV | Media alternativă
09:28:27O ÎNTREBARE... —» Leo Butnaru
08:22:55Rude vitrege ale izvoarelor de drept internațional —» Drept MD
06:46:31GLEBUS SAINCIUC ȘI SCRIITORII —» Leo Butnaru
01:25:14Dave Not Coming Back —» turn up the silence
18:56:54Agenția Parodii Politice transmite: Detalii picante privind nașterea lui Grosu —» Sergiu Mocanu
11:49:00Invitație la tender: Servicii de instruire și mentorat pentru tineri antreprenori din regiunea de nord a Republicii Moldova —» Asociaţia Obştească "Demos"
10:37:01CĂRĂRI/ SENDEROS —» Andrei LANGA. Blogul personal
08:55:5921 septembrie - Ziua Oraşului Rîşcani —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
08:43:27Toamna – o artă vie, simfonie plină de culori —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:21:57Ziua Internaţională a Prieteniei - 30 iulie —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
02:38:12Startup.com —» turn up the silence
19:25:41PNL = groparul IOR, protest civic, ecologist —» Curaj.TV | Media alternativă
17:19:02Правильный уход за подростковой кожей —» Beauty Egret
13:05:00Punct de cotitură pentru întreaga lume - previziuni octombrie 2024 —» codul omega
11:19:21Agenția Parodii Politice transmite: Detalii șocante despre distrugerea arhivei vetting —» Sergiu Mocanu
11:06:44Toți domni și-o doamnă —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag