Desigur dacă e să ne oprim la destinul profesorului de azi  nu putem să nu ne amintim de cel de altă dată, cel venerat în orice sat, cel în faţa căruia  îşi scoteau căciula  nu doar sătenii de rînd ci şi  mai marii satului şi chiar judeţului. Omul  cu carte, profesorul , din spusele bătrînilor,  era respectat sincer de toţi, deoarece toţi  erau convinşi că doar prin carte un copil poate să iasă din mocirlă, să  producă schimbarea , cum zicem astăzi, să-şi croiască  un destin  favorabil atît pentru sine  cît şi pentru societatea  în  ansamblu.

Această naivitate, uneori utopică alte ori conştientă , avînd exemplul  moral şi moralizator al învăţătorilor noştri  ne-a făcut pe mulţi din generaţia mea să îmbrăţişăm profesia de pedagog, îmi aduc şi acum aminte despre admiterea de la facultatea de biologie şi chimie

 ( facultate  absolvită şi de părinţii mei  şi de sora mea  )  de la  Institutul Pedagogic de Stat din Tiraspol , anul 1979. Concursul de  4-5 candidaţi  la un loc, examenele de admitere ( fără   umbră de corupţie !!! ) atît cele scrise cît şi cele orale – conduse cu pricepere de comisiile de admitere şi examinatorii universitari cum  sunt  E. Melentieva. T. Şanţevoiu, A. Cociorvă , care mai apoi, după ce ş-au ales învăţăceii pe parcursul a 5 ani  au încercat să  îi pregătească de  sacra activitate de pedagog, lucru  pentru  care le sunt nespus de recunoscător  atît  eu cît si colegii mei , majoriatatea  lucrănd în şcolile republicii ( mi-ai spus-o chiar ei la întîlnirea absolvenţilor facultăţii -25 ani de la absolvire .)

Anii de facultate au zburat ca o clipă, dar am avut ocazia să  obţin şi experienţă managerială,  la conducerea grupei de studenţi şi în timpul  detaşamentelor studenţeşti, experienţă   ştiinţifică  în cadrul  numeroaselor conferinţe, olimpiade ( locale şi unionale ), în  timpul interesantelor practici  de cîmp ( în Codrii , delta r. Nistru ),  experienţă pedagogică în  cadrul practicilor pedagogice, am  crescut şi spiritual  participînd la corul  universităţii,   numeroasele întîlniri cu personalităţi notorii  ca M. Volontir, N. Dabija, E. Doga  care în anii tinereţii mele ne vizitau foarte des chiar şi la Tiraspol,  numeroasele spectacole ale  teatrelor din republică , la care aveam  abonament  (  mulţi  viitori pedagogi, au, oare,  acesta ocazie  astăzi ? ) Tot în anii aceea , din bursa modestă de student am pus şi bazele bibliotecii mele personale . ( Dragostea de carte am moştenit-o de la părinţi, îmi amintesc cum tatăl meu venea de la  diverse consfătuiri raionale şi republicane  cu  un teanc întreg de cărţi , pe care eu le înghiţeam cu nesaţ, totodată  la absolvirea  şcolii , cel  mai bun cadou pentru un pedagog era tor cartea ).

Dacă m-ar întreba cineva cum a fost  la facultate – uşor sau greu.  Pentru mine – uşor , deoarece permanent eram ocupat cu ceva interesant, permanent  aveam  posibilităţi de  afirmare, eram conştient că mă ocup de ceva util societăţii.

            Şi iată a venit şi prima zi de şcoală. Prima lecţie de chimie într-o clasă de –a 10 ( în anul 1984 acesta era  clasa absolventă , cu examen la chimie obligatoriu ). Îmi amintesc privirile atente ale elevilor, dorinţa unora de a mă  pune la încercare, neîncrederea în tinerelul din faţa lor.

Am luat  Culegerea de probleme  de chimie (  Goldfarb şi Hodacov ) şi le-am propus să aleagă orice problemă din ea. Problema odată aleasă  le-am propus să-o rezolve , la care am primit replica  că ar fi bine s-o fac eu la început, ce am şi făcut de fapt. Într-o linişte de nu se auzea nici musca, am susţinut  primul examen, cu mult mai greu de  cît cele din  faţa  numeroaselor comisii şi  examinatori – examenul în faţa celui mai sever examinator, cel care nu  permite nici o notă falsă – elevul.

E bine să fii profesor ? E bine , dacă  ai ce propune elevului, dacă ieşti gata în orice clipă să susţii un examen în faţa lui.

 Nu sunt deacord cu  faptul că  în profesia  noastră totul este invariabil !

Totul depinde de personalitatea  profesorului., el  trebuie să fie mereu gata de a sta în faţa numeroaselor provocări,  nu trebuie să aibă frică, să nu aibă complexul inferiorităţii în faţa  lor

şi chiar , de ce nu,  să fie în postura celui care declanşează schimbarea – fie la început de la sine iar mai apoi la nivel de elev.

Elevul e cel care se schimbă, e cel care are diferite necesităţi în diferite perioade.

NU putem veni azi în faţa elevului  doar cu creta şi tabla,  dacă el are acasă INTERNET  pe bandă largă , profesorul trebuie pus în situaţie cel puţin similară .

Desigur depinde şi de  motivaţia internă a lui, a profesorului de a se autoperfecţiona în domeniu.

Personal am făcut  alfabetizarea informaţională în cadrul Centruluii Noilor Tehnologii Informaţionale , condus de  neobositul G. Vasilache – personalitate notorie din domeniu.

( De ce , oare n-ar iniţia  guvernul un program asemănător cu cel din Estonia – fiecare profesor să aibă posibilitate să-şi procure calculator sau  notebook  ( în Estonia s-au distribuit la profesori gratis  notebook-ur ) , să aibă posibilitate de a  abona serviciul INTERNET în condiţii preferenţiale ), acelaşi lucru se referă şi la abonare la ziare şi reviste de profil, procurare de carte etc.

Nu mă refer acum la salarizarea profesorilor, nu pot sa nu apreciez eforturile guvernului de a majora salariile cadrelor didactice şi în perioada de criză economică şi politică. Dar şi în aşa condiţii profesorul, mai ales cel de la sate,  e nevoit să  fie  şi  agricultor, în detrimentul  destinaţiei sale fundamentale  de educator modern, calificat, emanator de cultură.

Experienţa mondială arată că de fapt salariul unul profesor e cu mult mai mic de cît al unui avocat sau funcţionar  bancar, dar guvernele multor ţări  ( SUA de exemplu )  oferă posibilitatea  profesorilor de a se implica în diverse proiecte locale şi naţionale ( numai nu ca cel de Granturi Mici  de pe lîngă  ME, odata anunţaţi  finaliştii nu se cunoaşte dacă proiectele selectate vor fi sau nu  şi finanţate !), în cadrul cărora se îmbină interesul personal cu cel comunitar, în care,  prin concurs,  profesorul îşi adaugă în mod legal  adausuri substanţiale la salariu în calitate de manageri de proiecte educaţionale şi comunitare.

Cu alte cuvinte –  avem cerinţe  faţă de profesor , să-i asigurăm condiţii  corespunzătoare.

Totodată  toţi pedagogii ştiu că în domeniul nostru  nu poţi veni cu  reţete împrumutate , sau învechite ( deşi  aparent toţi membrii societăţii de la opincă şi pînă la vlădică  consideră că ştiu cum se educă corect copiii ).  Ce a fost bun în Franţa nu e bun la noi ( inclusiv în ce priveşte evaluarea ), ce a mers într-o clasă nu e bun în alta, ce a motivat un elev – îl va lăsa rece pe altul. Dacă în industrie sau agricultură, respectînd o tehnologie , poţi avea rezultate previzibile, în cadrul educaţional, multe depind şi de elev, de părinte,  nu doar de profesor, şi de director, şi de curriculumul  obligatoriu etc.

( Apropo de curriculum :  DE ce în  Republica  Moldova   cele două profiluri ( real , umanist )  au cam aceleaşi discipline şcolare , e de fapt o şcoala medie de 12 ani?

Propun  de omis

de la profilul  umansit  disciplinele matematica, fizica, astronomia, chimia,  biologia

de la profilul  real: limba de instruire , istoria

Aceste discipline să fie studiate temeinic în treapta gimnazială, sau opţional la liceu, iar în cadrul profilurilor  să se facă studiu aprofundat în domeniu.

În ce priveşte examenele de bacalaureat

Profilul real

să susţină 

matematica scris;

matematica sau informatica- oral ( examen public )

limba străină – oral ( examen public ) ( perspectiva  europeană ! )

Profilul  umanist

să susţină 

limba şi literatura  română  ( de instruire ) scris;

literatura  română sau istoria  - oral ( examen public ) 

limba străină – oral ( examen public )

Examenele scrise în baza testelor  ME, examinatori comisie externă

(2 profesori din alte instituţii )  cu participarea profesorului care a predat.

( în baza bateriei de itemi  publicate în prealabil )

Examenele orale,  deschise pentru societate, părinţi, mass-media , comisie externă (2 profesori din alte instituţii )  cu participarea profesorului care a predat.

( în baza biletelor unice pentru toţi absolvenţii ).

Necesitatea examenelor orale – o cerinţă pentru evaluarea competenţelor de prezentare , vorbire oarală – elevul nepregătit  la un examen oral nu va lua o notă mare, cel mai uşor e să  faci evaluarea cuiva în cunoaşterea limbii străine – dialogînd în această limbă.  

Toate examenele se desfăşoară în instituţiile în care a studiat candidatul.

Admiterea la facultate să se facă conform profilurilor, elevul care face admitere în clasa 10 –a de liceu  să –şi asume responsabilitatea deplină.

Universităţile, în baza principiului  autonomiei – stabilesc pentru fiecare specialitate  disciplinele examenelor de admitere ( nu mai mult de 3-4 discipline cît şi modalitatea de evaluare:

scris, oral,  asistat de calculator etc. )

Aceste schimbări , în opinia mea,  va permite trecerea Sistemului Educaţional din R. Moldova din unul care  pune note umflate şi care adoarme societatea cu succese nemeritate,  în unul care dezvoltă  competenţele elevilor, deasemenea va permite o concurenţă reală între profesori şi  şcoli, va rezolva  problema copierii la examene ( mult  şi ruşinos mediata problemă a coruperii cadrului  didactic ), cred că  ar simplifica într-o anumită măsură şi  necesitatea optimizării sistemului educaţional ( La şcoala la care se dau numai note  – elevii nu vin ! )

Va fi , oare,  atunci bine să fii profesor  dacă nici un discipol de-al tău nu a fost capabil să susţină examenele de admitere  la facultate, nu din cauza notelor ci din lipsa de competenţe la disciplina predată de tine ?

În ce priveşte creativitatea  profesorului.

Creativitatea, inclusiv cea pedagogică nu se obţine prin ereditate, ea se formează. Marile schimbări sociale de după 1991 încoace, în opinia mea, sunt preţioase anume datorită oportunităţilor enorme de dezvoltare  pentru orice cetăţean, la orice vîrstă ( principiul învăţării permanente – aceasta remodelează rolul actual al şcolii , o transformă din instituţie pentru elevi în centru comunitar pentru toată populaţia doritoare de a studia, in primul rînd părinţii ) .

Profesorul poate colabora cu CE Prodidactica, Fundaţia SOROS, Liga Neţională de Dezbateri Preuniversitare, SIEDO, IREX, CONTACT,  implementarea Programelor ME ( Educaţie de calitate, SALT )  etc. – care oferă cadrelor didactice din republică posibilităţi colosale de formare permanentă moderne,  iar cunoaşterea limbilor de circulaţie internaţională îi permite să se implice şi în diverse programe internaţionale ( ‘‘ COMENIUS‘‘, ‘‘PESTALOZZI ‘‘ ), proces care cu siguranţă se va amplifica graţie ascensiunii europene a Republicii Moldova.

După cum se ştie, nu există metode didactice bune sau rele,  totul depinde de momentul educaţional concret, cert e că profesorul creativ cu siguranţă trebuie să deţină o palitră cît mai variată de metode, tehnici de asigurare a  progresului educaţional al discipolilor săi.

Aceasta înseamnă un lucru paradoxal – e uşor să fii profesor, dacă munceşti din greu, te perfecţionezi continuu!

Nu voi spune multe lucruri despre concediul  foarte mare al profesorilor, perioadă în care marea lor majoritate sunt implicaţi în  lucrări agricole, la reparaţia clasei, casei sau apartamentului. O să întreb doar ritoric :‘‘Cîţi din ei beneficiază de foi de odihnă gratuite, cîţi profesori  pot să-şi permită plecarea la mare sau munte, călători cel puţin în România? Cîţi profesori de limba franceză au vizitat Parisul, cîţi profesori de limba engleză au vizitat Londra sau Washingtonul? , Cîţi profesori au frămîntat noroiul din sate în timpul vacanţelor pentru a  asigura şcolarizarea elevilor ? ‘‘

La finele celor relatate, îmi exprim  dorinţa  sinceră  ca  în clasele noastre să muncească doar cei  cu vocaţie, cei cu inima fierbinte, cei care aşteaptă cu nerăbdare întîlnirea cu elevul. Evaluat la justa lui valoare ( şi nu doar în campanii electorale !) , doar profesorul poate multiplica adevăratele valori  prin discipolii  săi – cetăţenii de mîine ai  Moldovei, Europei, lumii. Parafrazînd  o cunoscută frază, aici închei cu cuvintele : ‘‘ Daţii  dar Profesorului ce este al Profesorului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu !‘‘