I S T O R I E
Cuprinzătoare de ştiinţi cu adevărate mărturii, în scurt adunate, de prin Sfintele Scripturi, pentru începutul rînduielii monahiceşti şi a întemeierii chinoviilor, şi ale tuturor monăstirilor, şi schiturilor de prin toată lumea
Adunînd eu, cu ajutoriul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu: şi scriind foarte cu lămurire, dupre cît mi-au luminat mintea cel Preaînaltu, Istoriile bisericeşti şi politiceşti, începătoare din anii întrupării cuvîntului lui Dumnezeu şi cuprinzătoare pînă în anul 1888; şi istoriile pentru Sfintele Monastiri Neamţul şi Secul; şi pentru toate sfinţeniile din ele; Istoriile pentru toţi Mitropoliţii Moldaviei, şi pentru monastirile de acolo; Istoria pentru sfînta cetate [a] Ierusalimul şi pentru sfinţeniile de acolo; Istoria pentru sfîntul munte Afonu şi pentru monastirile şi sfinţeniile de acolo; Istoria, pentru împărăteasca cetate [a] Kievul[ui] şi pentru sfinţeniile de acolo, şi din Lavra Pecerskii Kievului, şi altele; şi istoria şi pentru aceasta sfîntă din nou înfiinţată monastire Neamţul, mi-au venit dorinţa ca să mai adun încă la un locu şi o altă istorie cuprinzătoare şi pentru ştiinţele, de începutul întemeierii monastirilor şi a chinoviilor, şi a sihastriilor, şi ai toatei rînduialei monahiceşti.
Ne umblată însă este calea aceasta de nimeni, aşa întru acest chipu! Şi cugetînd cu mintea, mi se înfăţişază ca o oareşicare pustietate, cu adevărat pustnicească. Pentru că nicăiuri nu se aude ivită o asemenea istorisire de care mă apuc eu, orbul cu sufletul şi cu trupul. Astăzi însă am credinţă neîndoită, cum că Cela ce dă inţelepciune orbilor şi învaţă a grăi limpede limba gîngavilor, văzîndu-mi osînda mea, îmi va fi povăţuitoriu, luminătoriu şi ajutătoriu, ştiind sfinţia Sa că la această sfîntă lucrare mintea omulu prost şi aşa de cu grosietate, şi ne învăţată fiind nu poate a folosi pre nimeni, cu nimica.
Deci, eu ticălosul, auzindul pre Sfinţia Sa îmbrîncindu-ne ca să cercăm scripturile, ispitind cu luare aminte, anume, pentru această sfîntă mare rînduială, am aflat în istoriile bisericesti să scrie aşa: cum că încă, în legea veche era obiceiul de a da în biserică pre pruncii din amindouă părţile, adecă bărbătească şi femeiască, în mîinile preoţilor, după făgăduinţa fieştecăruia. Precum despre aceasta este mărturie pentru Anna şi Samuil: în cartea I a Împăratilor, cap 1, 2, 3 şi în cartea Împăraţilor cap 27. Şi le era neoprit atunci părinţilor lor ori de ai lăsa acolo, spre slujba lui Dumnezeu, în veac, sau ai răscumpăra cu bani, în vremea cea rînduită. Dupre cum pentru aceasta era lege dumnezeiască. Aşijderi, tot acolo, lîngă biserica lui Solomon era[u] zidite şi locuinţi multe, pentru trebuinţa aceasta făcute anume, spre a se păzi tinerii cu viaţă curată acolo, şi dintru o parte, şi dintru alta. Ş întru acel feliu de locuinţe, după acelaşi obicei, au vieţuit vreo optzeci şi patru de ani sfînta Anna Prorociţa, fiica lui Fanuil, din neamul lui Asir, ne depărtîndu-se de la biserică, slujind ziua şi noapte, cu posturi şi cu rugăciuni precum mărturiseşte sfîntul Evanghelist Luca, în cap. II stih 36 şi 37. Şi tot acolo era[u] mai multe feliuri de despărţituri: întru care vieţuia[u] preoţii carii venea[u] de departe, pînă la împlinirea slujbei; şi nu este îndoială cum că şi acelea era[u] zidite în feliu în ce chip se află la noi monastirile. Întru care vieţuia[u] acei ce era[u] daţi spre slujba lui Dumnezeu: sau, numai o vreme, sau şi pînă la mortea lor. După cum scrie despre aceasta şi istornicul Iosif Flavie, în cartea 2, cap 38 [şi] cartea 5, cap 1, zicînd: cum că atîta lărgime şi locuinţe era[u] împrejurul bisericii, întru cît au putut să încapă în vremea răsipirii Ierusalimului două oştiri împotrivnice. Şi, după cum zice sfîntul Ieronim, acolo în lăcaşul cel de fecioare, au fost dată şi Preablagoslovita Fecioara Maria întru începutul vieţii sale în casa Domnului. Pentru că biserica Ierusalimului, cea zidită de Solomon, era după pustiiri şi învechire, înnoită de Zorovavel: multe lăcaşuri de locuit avea, precum am mai zis. Şi dupre cum scrie mai lămurit, acelaşi Iosif Flavie, istornicul cel vechiu jidovesc: „că era pre dinafară, pre lîngă peretele bisericii, împrejur, case de piatră, treizeci cu numărul, despărţite una de alta, largi şi foarte frumoase, iară preste acelea, era[u] alte case; şi preste acele, şi al treilea rîndu. Şi să făcea numărul lor cu totul nouăzeci de case, cu toată îndemînarea spre petrecere. Iară înălţimea lor se asemăna cu păretele bisericii. Şi era[u] ca nişte stîlpi, întărind păretele bisericii pre dinafară”. Deci, întru acele case, era[u] lăcaşuri pentru feliuri de feţe, dupre cum am mai zis. Că deosebit vieţuia[u] fecioarele, care era[u] date spre slujba lui Dumnezeu, pînă la o vreme; de osebi vieţuia[u] văduvele, cele ce făgăduia[u] să-şi păzească curăţia sa [lor] lui Dumnezeu, pînă la sfîrşitul său [lor] – precum era Anna Prorociţa, fata lui Fanuil, despre care am mai zis -, şi de osebi petrecea[u] bărbaţii, carii se chiema[u] nazorei, vieţuind în chipul monahilor, fără de însoţire. Şi aceia toţi slujia[u] lui Dumnezeu în biserică şi îşi avea[u] hrana lor din averea bisericii. Iară celelalte case, era[u] pentru odihna streinilor şi a nemernicilor carii venia[u] de pre departe pentru închinăciune. Deci, iată, că acestea sînt închipuiri de monastirile cele întîiu, bărbăteşti şi femeieşti, întemeiate pentru viaţa monahicească, pre pămînt. Pentru că şi acum, dupre aceeaşi pildă să întemează monastirile: cu două şi cu trei rînduri de chilii, şi cu mai multe, împrejurul bisericii pre lîngă care trebuieşte să fie negreşit şi arhondarice, pentru primirea streinilor şi a închinărilor.
