Timpul este urât, ploaia bate in geam, agresivă şi supărată pe fiecare milimetru pătrat de pământ. Am pornit în căutarea unor noi orizonturi, staţia în care am fost blocată până acum mi-a adus clipe de suferinţă, acum însă am urcat într-un alt tren. Este gol…undeva prin el mai rătăcesc nişte amintiri care devin tot mai insolite. O, mai sunt şi nişte camarazi mai vechi…acei oameni care imi sunt alături indiferent de ce se întâmplă în viaţa mea.
Trenul porneşte, în mine strigă un ecou de durere: ” Următoarea staţie, vă rog! “
