
DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Majorarea tarifelor între trişare politică şi impotenţă economică
Unii sunt optimişti, alţii pesimişti, restul – indiferenţi, dar foarte puţini îşi pot motiva starea de spirit printr-o înţelegere a situaţiei. Credibilitatea politicienilor moldoveni a scăzut în 20 de ani într-atât, încât a ajuns să fie înlocuită cu sentimente şi emoţii. Specularea politică a problemei tarifelor a transformat majorarea cu 1 leu a costului unui bilet la troleibuz în Chişinău într-o problemă naţională. Nu ne putem îndoi de vulnerabilitatea economică a celor mai mulţi dintre moldoveni, negând efectul negativ al oricăror majorări de tarife, de aceea, pentru a ne împăca cu ele, vrem să avem convingerea că sunt justificate.
