Pe nesimţite şi nesmintite, m-am pricopsit cu nişte pete albe înaintea ochilor, în cursul îndelungilor mei ani de lectură (şi de relaţie zbuciumată): Dilema veche mi se înfăţişează bălţată cu câteva "zone oarbe", la fiecare apariţie a sa. Oaze de nimic. Spaţiu tipografic irosit: rubrica lui E. Istodor, cea a lui Ş. Foarţă şi, din nefericire, a lui R. Cosaşu. Atâta s-au tot jucat de-a gluma, de-a hohotul căznit şi de-a improvizaţia, cu stilul lor perimat-optzecist-postmodernist, de-a calamburul, de-a parodierea cronicii negre, de-a vaginul vesel, de-a fiul din Japonia, până s-au sleit naibii cu totul şi nu mai au, realmente, ce spune/scrie! În "câmpul meu vizual", istovit pe măsura sforţării domniilor lor de a mă amuza, pasămite, pe mine, colţurile lor de pagină figurează ca... teren viran. De ani buni!
De acord, Foarţă şi Cosaşu au o contribuţie considerabilă la istoria Dilemei. Nu am înţeles, însă, cum a aterizat şi ce-a căutat, dintotdeauna, dl. Istodor la această revistă! Cronica regretatului Z. Ornea - detectivistica aceea captivantă prin arhive uitate - era un adevărat antren, faţă de somniferele cu pretenţii umoristice ale antenumitului. Chiar nu glumesc acum: mai bine ar fi înfiinţată o rubrică permanentă (sau lunară, deh, cu aforismele e mai greu...) pentru "cititoarea din Râşnov". (Iară va căina domnu' Pleşu faptul că "unii au prea mult timp liber" şi îi citesc prea atent revista, în loc să o ia, pesemne, mai à la légère - ca la Porţile Orientului)
