"Mortua Est" de Mihai Eminescu
MORTUA EST!Faclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îsi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senina,
Cu râuri de lapte si flori de lumina,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regina pe rând vizitate.
Te vad ca o umbra de-argint stralucita,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornita
, Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.
O raza te-nalta, un cântec te duce,
Cu bratele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrajilor caier
Argint e pe ape si aur în aer.
Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece;
Privesc apoi lutul ramas... alb si rece
, Cu haina lui lunga culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ti ramas înca viu �
Si-ntreb al meu suflet ranit de-ndoiala,
De ce-ai murit, înger cu fata cea pala?
Au nu ai fost juna, n-ai fost tu frumoasa?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasa?
Dar poate acolo sa fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc si cu poduri de-argint,
Cu tarmuri de smirna, cu flori care cânt;
Sa treci tu prin ele, o sfânta regina,
Cu par lung de raze, cu ochi de lumina,
In haina albastra stropita cu aur
, Pe fruntea ta pala cununa de laur.
O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viata-i o balta de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viata-i un basmu pustiu si urât
Sursa
2009-08-16 19:58:11