Foarte bun articol ne oferă Robert Turcescu în Cotidianul - Suparat pe popor .... A pus la o parte excedentarul împăciuitorism de până mai ieri, şi-a lăsat simţurile libere şi l-a ghicit într-un final pe preşedinte, exact aşa cum e el de când se produce pe scena politică.

Au început să-şi revină, rând pe rând, ziariştii care vedeau până acum în actualul preşedinte un soi de mic mesia al neamului. Deunăzi am avut plăcerea imensă să citesc chiar în tribuna prezidenţială, EVZ, un articol în care lui Traian Băsescu i se deplângea tot mai vizibila lipsă de coerenţă ideologică. Împăratul e gol şi, în lipsa unui adversar fizic căruia să-i dea la moacă, e, practic, invizibil pe amintita scenă. Se explică, prin urmare, de ce, de când PNL a ales să nu-i mai răspundă invectivelor (era să zic acuzaţii, dar ar suna prea frumos şi prea precis), preşedintele face o figură ciudată...Nu că înainte nu ar fi fost la fel.