”PENTRU COMUNIŞTI, PROBLEMA TRANSNISTREANĂ ESTE UNA DE ORDIN ELECTORAL”

Alianţa „Moldova Noastră”, 24 iulie 2009

- Dle Untilă, la începutul anului curent situaţia în domeniul reglementării transnistrene începuse să se dezvolte atât de rapid încât se crease impresia că, dacă nu azi, atunci mâine, va fi o finalitate oarecare. Dar brusc totul s-a stopat şi nu se mai aude nimic de reglementarea  transnistreană. De ce?

- Aceasta este încă o dovadă că guvernarea comunistă tot timpul a perceput diferendul transnistrean prin prisma interesului lor electoral de moment. În campania electorală din 2001, preşedintele Vladimir Voronin a promis că va soluţiona problema transnistreană în doi ani, iar dacă nu-i va reuşi acest lucru, îşi va prezenta demisia. Preşedintele însă nici problema nu a rezolvat-o, nici demisia nu şi-a dat-o. În 2005, din nou reglementarea transnistreană a fost una din componentele de bază ale campaniei lor electorale, iar la începutul anului curent (perioada de care aţi pomenit), noi eram iarăşi în ajunul alegerilor. De aceea, această aşa-zisă „lumină din capătul tunelului”, pe care încercau să ne convingă că o văd comuniştii, în realitate era o iluzie.

- Dar de această dată se ajunsese chiar şi la semnarea unui document între Medvedev, Voronin şi Smirnov…

- Acest document a fost o expresie a slăbiciunii de moment şi a incapacităţii de ordin general a comuniştilor de a pune în capul mesei interesele ţării, în detrimentul intereselor de partid. În cadrul „vestitei” trilaterale de la Moscova din 18 martie 2009, Vladimir Voronin a permis legalizarea de facto a prezenţei militare ruse în Moldova. Astfel, trupele ruseşti au primit statutul oficial de pacificatori de la autorităţile Moldovei pe o perioadă nederminată – până la reglementarea definitivă a conflictului transnistrean. Adică, pentru mulţi ani înainte.

- Se zice că o greşeală poate fi iertată, dacă ulterior obţii succese remarcabile. 
   
- Dar nu este vorba numai despre această greşeală. De fapt, toată politica promovată de comunişti vizavi de reglementarea transnistreană a fost o greşeală continuă. Spre exemplu, prima întrevedere în funcţia de preşedinte în 2001, Vladimir Voronin a avut-o cu Igor Smirnov, dând astfel tonul negocierilor  – de la egal la egal. A fost o mare greşeală, deoarece din start Rusia trebuia declarată parte în conflict (după cum a reieşit ulterior în 2003 din decizia CEDO în dosarul grupului Ilaşcu), iar formatul de negocieri – lărgit, cu atragerea UE şi SUA în calitate de mediatori cu drepturi depline.

În 2002 se vorbeşte insistent despre conceptul de federalizare. Comuniştii, nu numai că nu-l combat, ci prin unele acţiuni şi declaraţii, favorizează promovarea lui în continuare. În rezultat, în 2003 apare Memorandumul Kozak. Iniţial, comuniştii acceptă Memorandumul Kozak şi astfel compromit Moldova în ochii occidentalilor, iar ulterior, sub presiunea opoziţiei şi a societăţii civile, îl resping şi astfel tensionează relaţiile cu Rusia. Aceasta politică inconsecventă duce la izolarea Republicii Moldova timp de câţiva ani şi la îngheţarea procesului de reglementare transnistreană.

În 2005, imediat după alegerile parlamentare, comuniştii şi opoziţia instituie un parteneriat comun în problema reîntregirii ţării şi adoptă o declaraţie în acest sens în luna aprilie. La 22 iulie 2005 Parlamentul adoptă Legea privind principiile de bază ale statului juridic special al raioanelor din stânga Nistrului. Comuniştii însă nu au făcut nimic pentru implementarea ei în practică şi au demonstrat că nu pun nici un preţ pe deciziile Parlamentului şi pe efortul factorilor externi îndreptat spre soluţionarea problemei transnistrene.

Din 2006, odată cu începerea încălzirii relaţiilor dintre Moldova şi Rusia, devine tot mai evident regresul pe segmentul reglementării transnistrene. Acest regres iese în evidenţă în special în vara lui 2008. Sub presiunea evenimentelor din Caucaz, comuniştii devin mai „cooperanţi” ca oricând cu Moscova, iar acest moment de slăbiciune este sesizat şi speculat de Kremlin.

Cel mai grav este că guvernarea comunistă nu se opreşte aici şi continuă să comită greşeli din ce în ce mai grave.

- Ce aveţi în vedere?

- Haideţi să analizăm evenimentele cele mai recente. La  7 aprilie, comuniştii deturnează protestele paşnice ale tinerilor în acţiuni stradale violente, în acte de vandalism, ceea ce duce la instaurarea unei stări generale de haos. Comuniştii au acţionat astfel din interes politic, pentru a se menţine la putere cu orice preţ, iar acest comportament iresponsabil al lor toarnă apă la moara separatiştilor, care imediat încep o campanie de discreditare a malului drept şi a eforturilor de unificare a ţării.        

Sau, să luăm campania alegerilor parlamentare anticipate din 2009 – comuniştii promovează un mesaj dur, având ca ţintă divizarea societăţii pe principii etnice. Acest mesaj este preluat de către acoliţii lui Smirnov şi folosit ca argument pentru a demonstra populaţiei din regiunea transnistreană că reunificarea ţării ar fi în detrimentul acestor oameni.    

- Să înţeleg că, în opinia Dvs., anii de guvernare comunistă au fost pierduţi pentru Moldova din punctul de vedere al reglementării transnistrene?

- Opt ani de guvernare comunistă au însemnat nu doar stagnare pe segmentul reglementării transnistrene, ci şi tensiuni permanente, speculaţii ieftine în interes politic de moment. Comuniştii au compromis perspectivele de reglementare transnistreană echitabilă şi o nouă guvernare va relua procesul de negocieri în condiţii mult mai dificile decât acum opt ani.   

Pe parcursul guvernării lor, comuniştii nu au reuşit să creeze condiţii atractive pe malul drept pentru cetăţenii din stânga Nistrului: democraţie, stat de drept, economie funcţională, nivel de trai mai înalt etc. Noi nu am fost atractivi pentru partea transnistreană. Astfel, transnistrenii nu au avut o motivaţie serioasă pentru a-şi dori revenirea în câmpul legal al Republicii Moldova.

- Ce trebuie de făcut pentru ca lucrurile să revină pe un făgaş normal de dezvoltare?
 
- Astăzi este evident că în procesul de reglementare transnistreană trebuie de schimbat accentele. În primul rând, se impune democratizarea malului drept, descătuşarea economiei, sporirea nivelului de viaţă astfel încât cetăţenii din stânga Nistrului să dorească reunificarea ţării. În al doilea rând, se impune promovarea unei politici externe coerente în raport cu actorii implicaţi în reglementarea transnistreană. În al treilea rând, se impune modificarea formatului de negocieri, prin adoptarea modelului hexagonal. În al patrulea rând, e necesar de accelerat cursul de integrare europeană. Or, oportunităţile pe care ni le poate oferi UE, precum şi suportul practic din partea acestei organizaţii, vor crea premise pentru o soluţionare mai rapidă a conflictului transnistrean.
 
Este clar că toate aceste obiective sunt peste puterile comuniştilor şi ei au demonstrat cu prisosinţă acest lucru în anii de guvernare. De aceea, prima şi cea mai importantă condiţie ar fi înlocuirea comuniştilor la putere cu o guvernarea democrată, ataşată valorilor democraţiei europene şi cursului de integrare a ţării în UE.       

Interviu realizat de Vlad Negru