Sfânta şi Dreapta Olga, doamna RusieiLa sfârşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credinţe în Hristos - Soarele dreptăţii. Ea era de neam vestit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel slăvit, care a stăpânit în marele Novgorod mai înainte de cnejii Rusiei şi cu al cărui sfat a fost chemat Ruric cu fraţii săi de la nemţi, ca să ia marea domnie a Rusiei.

Olga s-a născut în satul Vibuţca, care şi acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp încă nu era. Deci Olga, deşi că a fost crescută în păgânătatea închinării la idoli, însă a fost deprinsă întru bună învăţătură de părinţii cinstiţi, pentru că era foarte înţeleaptă şi întreagă la minte, precum se va arăta din cuvântul ce ne stă înainte.

(more…)