Cernăuţi, oraş al soarelui

Zile de vis petrecute într-un oraş extraordinar de frumos…Cernăuţi. Un loc uimitor. Plimbîndu-te pe străzi, alei descoperi  în fiecare clipă cîte un detaliu al unei frumuseţi istorice. Arhitectura rafinată   te face să exclami “uau!” de cîte ori treci pe lîngă vreun muzeu, monument, clădire administrativă  sau chiar şi o simplă farmacie. . 

Cînd mergi prin Cernăuţi, ai senzaţia că treci printr-o fîşie luminoasă, razele soarelui se contopesc cu nuanţele deschise ale oraşului, de aceea mi-a venit să-i zic oraş al soarelui.

Locul de frunte în paleta frumuseţilor vizitate în Cernăuţi îi revine Universităţii  Naţionale „Yuriy Fedkovych”, care  este cea mai importantă universitate din nordul Bucovinei. O adevărată bijuterie istorică. Un castel imens rupt parcă dintr-o poveste, proiectat de arhitectul Josif Hlavca. Pentru înălţarea universităţii, la început s-au construit două fabrici pentru cărămidă arsă şi s-au folosit două vărării.

Pe lîngă universitate, mai sunt şi multe muzee, monumente care evocă cultura, istoria, tradiţiile regiunii bucovinene. Multe biserici, mănăstiri. Galerii de artă, cinematograf, teatru care oferă atît turiştilor, cît şi locuitorilot oraşului Cernăuţi să se delecteze cu arta.

Peste tot se vorbeşte în ucraineană, dacă auzi pe cineva vorbind româna te bucuri şi-ţi vine să intri în vorbă cu el  să-i vorbeşti în graiul matern . Pînă şi ghidul de la muzeu nu ştia decît ucraineană, dar ne-am descurcat…Se  zice că limba ucraineană se aseamănă cu limba rusă, dar nu-i nici chiar aşa. Dna profesoară de la catedra de limbă şi literatură ucraineană, Ніна Василєвна Гуйванюк,  ne-a zis că cea mai apropiată soră a limbii ucrainene e bielorusa, mai apoi urmează ceha, poloneza, bulgara, iar mai apoi după toate astea vine şi limba rusă. Şi totuşi cred că au multe în comun aceste 2 limbi, căci ştiind limba rusă mi-a fost destul de uşor să-i înţeleg pe vorbitorii limbii ucrainene şi chiar să le dau un feedback . Tatăl meu vorbeşte fluient limba ucraineană,cînd eram mică m-a învăţat cîte ceva.  Recunosc, mereu am considerat-o nenecesară, dar acum mi-am schimbat oarecum viziunea, aşa că..cît timp voi fi pe acasă, am să-l rog pe tata să mă înveţe şi pe mine mai multe.

Cît despre mîncare, eh…ştiu să mănînce bine ucrainenii. Cîte vreo 2-3 feluri de mîncare la fiecare masă. Dulciuri…cîte vrei pe rafturile de la magazine, alege ce-ţi vrea inima. Mi-am amintit de copilărie, de acel Eskimo, sucul  Diuses, Jivcic , bomboane Zolotoi  cliucic, Miska na severe,  de  Cvas care parcă şi-a pierdut din gust..nu mai este aşa cum era cîndva, în copilărie.

Renumitul bazar din Cernăuţi… nimic deosebit, piaţă simplă cu preţuri chiar exagerate la unele lucruri. Întîlneşti mulţi vorbitori de limbă română, cineva măsoară haine, altul cumpără de mîncare.

Fetele de la Facultatea de Istorie de la Universitatea din Cernăuţi, care pe parcursul întregului nostru sejur ne-au arătat oraşul, ziceau că Cernăuţiul e un oraş al mireselor(credeam că oraş în care domină partea feminină)gînd complet eronat.  Fetele mi-au explicat,aici sînt croitorii, magazine de rochii de mireasă, mulţi îşi coasă aici rochii pentru nuntă…am şi întîlnit cîteva boutique-uri, drept că nu prea multe. În schimb saloane de frumuseţe sînt multe , romînii din Suceava vin chiar la salon să-şi facă o coafură, căci zic ei, e cu mult mai ieftin ca în România.

A fost o experienţă frumoasă, timp de 5 zile am străbătut în lung şi-n lat Cernăuţiul…e cel mai frumos oraş pe care l-am văzut vreodată şi care merită vizitat. Ajunsă în Chişinău, răscolesc cu nostalgie acele frumoase momente…care sper eu se vor repeta..