Hristos este acelaşi. Ce s-a schimbat?


P1040291Este uimitor cum oamenii îşi schimbă valorile de la generaţie la generaţie. Toate cuvintele cheie au fost răstălmăcite. Pace, iubire, curaj. Cuvîntul jertfă a fost scos cu desăvîrşire din uz, pentru că jertfa nu poate fi răstălmăcită. De aceea e mai bine nici să nu vorbeşti despre ea. Totul se cîştigă prin “pace”, prin “toleranţă”. Aşa este. Prin “toleranţa” noastră şi sîngele altora. Sîngele celor pe care nu-i ştim şi nici nu vrem să-i ştim. Pentru că am devenit fii ai acestui veac stăpînit de părintele minciunii şi ucigătorul de oameni diavol.

Oamenii mor astăzi ca şi în cărţile de istorie ucişi de tirani, răpuşi de foame şi de boli. Numai că astăzi doar arareori mai auzi un glas care să-i mîngîie în numele lui Hristos. Creştinii au ajuns să se teamă să ia apărarea cuiva, iar asta ne arată că duhul fricii şi nu duhul dragostei ne călăuzeşte paşii.

Cu mai puţin de un secol în urmă în faţa terorii comuniste s-au ridicat 200.000 de clerici doar în Rusia şi au fost ucişi. Astăzi preoţii şi episcopii stau la masă cu tiranii şi-i laudă în adunări pentru un talger de linte. Alţii, mai mititei, mănîncă gunoaiele de sub această masă, dar le vorbesc oamenilor cu versete din Scriptură.

Hristos a spus: „Cercetaţi pe cei din temniţă, cercetaţi pe cei bolnavi”. Iar creştinii de azi nu doar că nu fac asta, ci nici măcar nu suferă să audă de existenţa întemniţaţilor şi a bolnavilor.

Atunci cînd cineva trîmbiţează în biserici că oameni demonizaţi ne otrăvesc şi ne îmbolnăvesc prin medicamente mincinoase, se găsesc creştini, atît dintre cei de jos, cît şi dintre cei de sus, care să înăbuşe glasurile salvatoare. Atunci cînd li se spune că oameni străini îi robesc prin cipurile demonice, mulţi se îndărătnicesc, pentru că se gîndesc doar la pielea lor. În sfîrşit, chiar dacă li se spune că un tiran bate, violează şi omoară în numele legii şi asta nu e drept, ei nu se grăbesc să le ia apărarea celor ce pătimesc, ci tot pe tiran îl laudă.

Acesta este creştinismul spre care ne îndreptăm. Dar să nu ne amăgim. Hristor ieri şi azi şi în veac este acelaşi.

Posted in Moldova Anticomunista, Ortodoxie

Sursa
2009-07-08 09:34:19



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:51:22Cafeneaua Literară: Spiritul Creator al Modernismului —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
08:40:56The Governor Fume Blanc 2023: Grand Gold —» Fine Wine
12:33:00Fantome —» Andrei LANGA. Blogul personal
01:17:34Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:12:08Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:02:57Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:57:42Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
13:29:01Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
12:12:00Pământ —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:12:00Pământ —» Andrei LANGA. Blogul personal
04:32:00POEME PRIN ANI —» Leo Butnaru
03:46:13Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
01:54:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
01:46:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:52:02Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
04:37:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
00:53:00do you remember being scared? —» turn up the silence
21:41:43Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:14:39Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:30:40Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
11:33:16Interpretări Teatrale ale lui Eminescu: Luceafărul —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
01:04:11Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
23:45:50Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
22:36:52Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:23:03Fără Titlu —» Путепроводные Заметки