Am devenit mebru AIESEC Moldova in 2005, toamna. Organizatia atunci avea 14 membri si facea primii pasi spre afirmare, cale pe care am urmat-o cuplacere.Vazusem o reclama care zicea ca succesul nu este o destinatie ci o calatorie, eu insa am avut norocul ca drumul meu sa fie mereu o destinatie. Cati dintre colegii mei la 20 de ani aveau in CV un proiect cu un buget de 5000, coordonat de ei? Or cati ar putea zice ca au deschis o organizatie de tineret intr-un oras complet strain? Au vizitat peste 10 tari si au prieteni la care ar putea cu usurinta sa stea in Noua Zeelanda, Germania, Costa Rica sau Congo? Risc sa sun arogant dar tind sa afirm ca nu foarte multi.
Daca ar fi sa exprim printr-un singur cuvant experienta mea din AIESEC atunci acel cuvant ar fi CRESTERE, personala, profesionala si organizationala. Am cunoscut o multime de personalitati puternice 
atat in tara cat si peste hotare. Tineri care la 23-24 de ani au izbutit posibil mai mult decat unii intr-o viata intreaga, am discutat cu CEO-ul filialei Europeane a Microsoft-ului si am avut sansa sa adresez cateva intrebari primei femei prim-ministru al Braziliei.
Dar cele mai puternice emotii le incercam cand vedeam cum generatii noi de AIESEC-eri cresc si demostreaza abilitati de a investi in sine si in societate, ca urmare a acestei daruiri in 2008 am fost recunoscuti drept cel mai activ ONG a anului. Cu doua locale, cu peste 170 de membri si siguranta ca noi stim ce sa facem in ziua de maine, pentru ca deja suntem prezentul.
Am parasit destinatia in aprilie 2009. Dar o parte din mine asa si va ramane in AIESEC, dealtfel, cat de banal nu ar suna asta, asa cum AIESEC-ul ramane o parte consistenta a personalitatii mele.
