E mult, e putin? Nu-mi dau seama, judecati si dumneavoastra, acesta e numarul acelora care au deschis blogul meu . Prima tableta am scris-o in februarie 2008. Abia din luna mai a aceluias an, am inceput sa public, in fiecare saptamana, o noua insemnare. Azi, atunci cand am verificat ce corespondenti m-au onorat citindu-mi ultimul material- de fapt o reluare de anul trecut : “Omul cu bastonul”-am avut placerea sa intalnesc o noua semnatura .
Nu e prima oara cand imi scriu prieteni ai Internetului pe care nu-i cunosc. Dar corespondenta acestuia m-a impresionat indeosebi . Iat-o mai jos , cuvant cu cuvant, mi-am luat libertatea s-o inserez ca inceput la noua mea tableta de saptamana aceasta.
” SIMPLIS spune:
iulie 3, 2009 la 7:11 pm
Tata a inceput de cativa ani sa-mi povesteasca acelasi tip de intamplari. Normal, el nu se simte batran deloc, insa acum 40 de ani ii privea altfel pe cei de 70. Mie (am crescut si alaturi de o bunica ce a atins 90 si mi-a bucurat copilaria cu sute de povesti de viata) imi face placere sa-i ascult pe cei cu care unii nu mai au rabdare. Motiv pentru care o sa revin aici.
Numai bine!”
Si iata ce i-am raspuns eu.
DRAGA SMPLIS, M-AU IMPRESIONAT VORBELE TALE PLINE DE CALDURA. DUPA CATE IMI DAU SEAMA, ESTI UN TANAR SENSIBIL, AM IMPRESIA CA ESTI O DOMNISOARA BINECRESCUTA SI POLITICOASA .
INTR-ADEVAR, DIN PACATE UNII NU MAI AU RABDARE SA ASCULTE PE ACEEA TRECUTI DE 7o SAU 80 DE ANI, POATE SI NOI SUNTEM DE VINA, IN DORINTA NOASTRA DE A-I AJUTA, DE A-I SFATUI, PAREM UNEORI PISALOGI. SI POATE CHIAR SUNTEM. DIN PACATE, SUFERINTELE NOASTRE NE FAC SA FIM, CATEODATA, MOROCANOSI, URACIOSI.
E BINE CA ESTI INGADUITOR (INGADUITOARE) CU NOI, TOTI AM FOST TINERI, ENTUZIASTI, DAR SI CEI CARE AZI SUNT IN
FLOAREA VARSTEI, INEVITABIL VOR IMBATRANI SI EI. SI ATUNCI?
MA BUCURA PROMISIUNEA DE A REVENI IN BLOGUL MEU. TE ASTEPT CU PLACERE, DE REGULA SCRIU O TABLETA NOUA IN FIECARE SAPTAMANA, DE OBICEI IN FIECE LUNI.”
Ar mai fi ceva de adaugat? Multe. Dar nu risc astfel sa devin, la randu-mi, pisalog, plicticos? Cine are azi timp sa asculte- sau sa citeasca- lungi litanii? Lumea se grabeste, TIMPUL SE GRABESTE. Unii simt povara anilor, nu se pot impaca – atunci cand numara toamnele pe care le-au lasat in urma- cu inevitabila putinatate a primaverilor pe care le mai au in fata.
Marturisesc. Si eu ma numar printre acestia din urma. Daca-ti petreci vremea gandindu-te la anii care au trecut, – buni, rai, cum au fost, nimeni nu-si alege anul in care se naste- pierzi din dulceata timpului pe care il mai ai in fata. Nimeni nu poate sti ziua in care PLEACA- viata este si o dulce si o amara povara. Ea trebuie traita in asa fel, incat inevitabilul SFARSIT sa te gaseasca in viata.
E motto-ul unui roman pe care l-am scris si publicat acum vreo 20 si ceva de ani. Ma gandesc ca azi- cu toate mizeriile unei existente pe care o speram mai frumoasa- motto-ul acesta e mai valabil ca in epoca pe care l-am inserat in capul paginii unui roman care se chema “Cabina de montaj”.Motto strecurat sub nasul unei cenzuri care- simtind adierea finalului unei epoci muribunde- inchidea si ea ochii. Cel putin din cand in cand.
In rest, sa auzim numai de bine !
Nicolae Holban
