Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, frumos şi nemuritor. Dumnezeu privind întreaga creaţie, a cărei încununare era omul, a văzut că toate “erau bune foarte” (Facere 1, 31). Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Dacă vreţi să ştiţi cum era trupul nostru, atunci când a ieşit din mâna lui Dumnezeu, să mergem în rai, şi să-l vedem pe omul aşezat de Dumnezeu acolo. Trupul său nu era supus stricăciunii; asemănător unei statui scoase din cuptor şi strălucind de lumină, el nu era încercat de nici una din neputinţele pe care le vedem astăzi”.
În pericopa evanghelică cu învierea lui Lazăr este un amănunt, peste care trecem uşor. Se spune acolo că Mântuitorul văzându-l pe Lazăr în mormânt de patru zile, mirosind urât, “a lăcrimat” (Ioan 11, 35). De ce? Superficial analizând situaţia putem răspunde aşa: pentru că-l iubea pe Lazăr. Când moare un om drag plângi. Aşa că nu-i lipsită de temei această afirmaţie. Dar motivul mult mai profund pentru care a plâns Domnul Hristos este altul. El ştia că l-a creat pe om tânăr, frumos, sănătos şi nemuritor. Şi iată-l pe omul frumos, sănătos şi nemuritor, mort de patru zile, intrat în descompunere şi mirosind greu. Văzând în ce hal a ajuns coroana creaturii Sale, Mântuitorul a plâns. (more…)