Că Marian Lupu e măgarul troian al PCRM nu există nici o îndoială, la un astfel de gest nu ar fi recurs comuniștii decît în cazuri disperate, cum este cel în care se află acum. Toată telenovela s-a consumat deja. Ceea ce mă uimește pe mine cel mai mult este ușurința cu care unii politicienii se lasă călcați în picioare, terfeliți și substituiți de niște lichele comuniste. Cei din PCRM, necătînd la profesionalismul de care dau dovadă în conducerea țărișoarei noastre au o capacitate imensă de a-i impune pe alții să le sufle-n borș, dacă nu chiar să se teamă de ei. Se știe că Diacov nu e un sfînt, dar în momentul în care tu, președinte de partid declarat democrat ești gata să mergi la cules mere pădurețe ca să-l lași în locul tău călduț pe unul care cu ceva timp în umră declara că evenimentele de la 7 aprilie au fost tentativă de lovitură de stat, nu dai dovadă decît de lașitate și pupincurism.
Vorbesc din prisma faptului că cunosc personal pe cineva dintre primii 20 de pe lista PD, un domn care are convingeri economice și politice foarte liberale. Acuma mă gîndesc că în afară de Diacov or mai exista și alți oameni cu mintea trează în partidul ăla, oare chiar nici unul dintre ei nu are nimic de spus? Și în momentul în care tu ești șef de partid, oare asta nu înseamnă că ești cel mai bun de acolo? Poate să vină și papa de la Roma să te roage frumos să pleci: tu nu trebuie să rămîi pe poziții pentru a-i apăra pe cei din partid și cei (cît de puțini) care te-au votat. Iar argumentul cu „sacrificarea spre binele partidului și a țării” este la fel de pueril: se putea sacrifica la fel de fierbinte și în favoarea lui Urecheanu sau Filat. Cît despre Filat, îl apreciez foarte mult, dar nu pot să uit felul în care i s-a adresat lui Voronin pe 3 iunie: îi spunea „Domnule președinte” la fiecare 30 de secunde. Oare chiar atît de mult s-a infiltrat frica de comuniști în căpățînile noastre aplecate de moldoveni?
